150.000 euro pentru vacantele functionarilor din Timis, doar in 2017

Funcționarii din instituțiile din Timiș au beneficiat și beneficiază de cursuri de formare profesională la mare sau în alte stațiuni. Este cunoscut însă faptul că aceste cursuri mai mult nu se țin și sunt un motiv numai bun ca funcționarii și familiile lor să petreacă câteva zile bune la mare la hoteluri cu trei și patru stele cu mâncarea inclusă. În total, 150.000 de euro va cheltui statul cu vacantele funcționarilor din Timiș, doar în 2017.

Potrivit reporterilor de la Recorder, 5 milioane de euro costă în acest an cursurile de formare ale funcționarilor și angajaților diverselor instituții din țară. Totul din cauza unei legi care permite primăriilor și instituțiilor publice să își trimită angajații la cursuri de perfecționare, aceștia având dreptul să fie însoțiți și de câte un adult și un copil. Practic, însă, aceste cursuri sunt de fapt vacanțe ale acestor angajați, vacanțe care nu se scad din zilele anuale de concediu și care sunt decontate în totalitate de aceste instituții.

În Timiș, conform achizițiilor de pe SEAP prezentate de cei de la Recorder, cele mai multe instituții au preferat stațiunea Mamaia, de la malul mării, pentru cursurile de formare ale angajaților. Evident, în plin sezon estival. Numai unele primării au preferat să-și trimită angajații la formare în Băile Felix. Majoritatea instituțiilor care și-au trimis angajații la cursuri estivale sunt primării, dar nu lipsesc nici școlile, spitalele sau instituțiile de cultură, de la Filarmonică la Muzeul Național al Banatului. Pe listă sunt și Direcția de Sănătate Publică Timiș sau Spitalul Municipal Timișoara.

Instituțiile din Timiș, după cum rezultă din lista realizată la nivel național de Recorder.ro, au cheltuit, în total, aproximativ 650.000 de lei pe cursurile de formare estivale, adică circa 150.000 de euro.

Redăm în continuare lista instituțiilor din Timiș care și-au trimis angajații la cursuri de formare profesională la mare sau în alte stațiuni și banii alocați, precum și firmele care au intermediat aceste plecări estivale:

Balinț
FaxMedia Tour – 2.350 lei, cazare la Hotel Caraiman, Mamaia, în perioada 27 august – 3 septembrie, la cursul „Registrul agricol și cadastru”
FaxMedia Tour – 3.100 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 30 iulie – 6 august, la cursul „Elemente de stare civilă”
FaxMedia Tour – 3.450 lei, cazare în perioada 23-30 iulie, la cursul „Bazele administrației publice”
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Banloc
Expertim AKT 2014 – 3.570 lei, 4.620 lei, 4.620 lei, 4.690 lei, 4.690 lei, 4.490 lei, 3.570 lei – servicii hoteliere conform clauzelor contractuale – în total: 30.250 lei
Simpliserv – 4.000 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Expertim AKT 2014 -4.205 lei, cazare la Hotel Afrodita, Venus

Bîrna
FaxMedia Tour – 2.650 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 2-7 iulie, pentru Dumitru Pecora (primar)
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare în Băile Felix, în iunie 2017
Expertim AKT 2014 – 2.730 lei, cazare Hotel Opal, în perioada 6-13 august
Expertim AKT 2014 – 3.000 lei, cazare la Costinești, în perioada 23-30 iulie

Bucovăț
Expertim AKT 2014 – 3.500 lei, cazare la Hotel Gociman, Mamaia,
Expertim AKT 2014 – 4.150 lei, servicii hoteliere conform clauzelor contractuale
Lectoform Travel – 4.190 lei, cazare la Hotel Bueno, Mamaia, în perioada 7-13 august
Lectoform Travel – 3.590 lei, cazare la Hotel Siret, Mamaia, în perioada 24-30 iulie
Lectoform Travel – 5.030 lei, cazare la Hotel Bueno, Mamaia, în perioada 31 iulie-6 august
Lectoform Travel – 4.710 lei, cazare la Hotel Bueno, Mamaia, în perioada 6-13 august
Lectoform Travel – 2.850 lei, cazare la Hotel Perla, 1 Mai, în perioada 13-19 august
Lectoform Travel – 4.610 lei, cazare la Hotel Bueno, Mamaia, în perioada 14-20 august

Buziaș
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare la Aqua President, Băile Felix
Expertim AKT 2014 – 5.440 lei, cazare la Hotel Del Mar, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Expertim AKT 2014 – 9.830 lei, cazare la Hotel Del Mar, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Simpliserv – 3.350 lei, cazare la Mamaia, în perioada 21-27iulie, la cursul „Funcția publică și managementul resurselor umane”
Simpliserv – 3.495 lei, cazare la Mamaia, în perioada 21-27 iulie, la cursul „Funcția publică și managementul resurselor umane”
Simpliserv – 3.750 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.350 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.750 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.750 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.100 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.750 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.250 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 2.835 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Administer Plus – 2.247 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Chevereșu Mare
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare la Aqua President, Băile Felix, în perioada 16-23 iulie
Expertim AKT 2014 – 2.350 lei, cazare la Hotel Ursu, Sovata, în perioada 16-23 iulie
Expertim AKT 2014 – 4.480 lei, cazare la Hotel Gociman, Mamaia, în perioada 23-30 iulie, 30 iulie – 6 august
Expertim AKT 2014 – 4.130 lei, cazare la Hotel Gociman, Mamaia, în perioadele 23-30 iulie și 30 iulie – 6 august
Expertim AKT 2014 – 3.780 lei, cazare la Hotel Gociman, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare la Hotel President, Băile Felix

Coșteiu
FaxMedia Tour – 2.650 lei, cazare cu all inclusive în perioada 2-7 iulie, la cursul „Principalii factori de risc în activitatea autorităților publice locale”
Lectoform Travel – 2.890 lei, cazare la Vatra Dornei, în perioada 7-13 august
Lectoform Travel – 6.690 lei, cazare la Hotel Internațional, Băile Felix, în perioada 4-12 iulie
Lectoform Travel – 5.660 lei, cazare la Hotel Zenith, Mamaia, în perioada 31 iulie-6 august
Lectoform Travel – 950 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Deta
Administer Plus SRL – 2.454 lei, cazare la Hotel Dacia Sud, Mamaia, în perioada 2-9 iulie, la cursul „Salarizarea personalului din administrația publică”
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.376 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Intertraining RO SRL – 2.700 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Intertraining RO SRL – 2.700 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Intertraining RO SRL – 2.700 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Denta
Expertim AKT 2014 – 4.300 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Dumbrăvița
FaxMedia Tour – 2.438 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 2-7 iulie
Fan Media Tour – 2.300 lei, cazare la Hotel Turist, Șuior, în perioada 11-18 iunie
FaxMedia Tour – 3.450 lei, cazare la Hotel Majestic, Mamaia, în perioada 13-20 august
FaxMedia Tour – 2.700 lei, cazare la Hotel Vulturul, Venus, în perioada 16-23 iulie
FaxMedia Tour – 2.700 lei, cazare la Hotel 2D, Neptun, în perioada 23-30 iulie
FaxMedia Tour – 2.450 lei, cazare la Hotel Alexandros, Bușteni, în perioada 15-22 octombrie
Simpliserv – 3.750 lei, servicii hoteliere conform clauzelor contractuale
FaxMedia Tour – 3.100 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 30 iulie-6 august

Fârdea
Expertim Akt 2014 – 3.050 lei, cazare la Lotus Therme, Băile Felix
Simpliserv – 3.250 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Făget
Expert Aktiv Group SRL – 2.155,96 lei, cazare la Hotel Condor, Mamaia, în perioada 2-6 august
FaxMedia Tour – 2.900 lei, cazare la Hotel Majestic, în perioada 20-27 august
FaxMedia Tour – 3.450 lei, cazare la Hotel Majestic, în perioada 23-30 iulie

Fibiș
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Gavojdia
Expertim AKT 2014 – 3.200 lei, servicii hoteliere

Ghilad
Inspire Travel – 2.614 lei, servicii hoteliere conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 3.417 lei, cazare la Hotel Carpathia, Sinaia, în perioada 30 iulie-6 august

Ghiroda
FaxMedia Tour – 2.650 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 2-7 iulie
Expertim AKT 2014 – 2.940 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Giarmata
FaxMedia Tour – 3.450 lei, cazare la Hotel Majestic, Mamaia, în perioada 6-13 august
Inspire Travel – 2.522 lei, cazare la Hotel Orizont
Inspire Travel – 2.743, cazare la Hotel Alpin
Inspire Travel – 4.110 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 2.091 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 2.550 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Harrison Consulting & Management – 4.471,56, cazare la Hotel Gociman, Mamaia

Giera
Eximtur SRL – 4.209 lei, cazare cu all inclusive la Hotel Modern, 4 stele, Mamaia, în perioada 17-22 august
Expertim AKT 2014 – 4.200 lei, cazare la Hotel Palace, Venus
Expertim AKT 2014 – 4.200 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Iecea Mare
Lectoform Travel – 6.090 lei, cazare la Hotel Iaki, Mamaia, în perioadele 31 iulie-6 august și 14-20 august
FaxMedia Tour – 2.100 lei, cazare la Hotel Majestic, Mamaia

Jimbolia
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 2.550 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.192 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.192, servicii conform clauzelor contractuale
Asociația Universitară Columna – 2.677, 67 lei, cazare în perioada 9-16 iulie
Expert Aktiv 2014 – 2.155,96 lei, cazare la Hotel Riviera, Mamaia, în perioada 19-23 iulie

Lugoj
Lectoform Travel – 3.190 lei, cazare la Hotel Internațional, Băile Felix

Mănăștiur
FaxMedia Tour SRL – 2.650 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 2-7 iulie

Moravița
Expertim AKT 2014 – 4.600 lei, cazare la Hotel Opal, Jupiter, în perioada 16-23 iulie
FaxMedia Tour – 3.100 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 13-20 august
FaxMedia Tour – 2.650 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 2-7 iulie
FaxMedia Tour – 3.100 lei, cazare la Vox Maris Grand Resort, Costinești, în perioada 16-23 iulie
Expertim AKT 2014 – 5.750 lei, cazare la Hotel Palas, Mamaia, în perioada 20-27 august

Moșnița Nouă
Adminpedia SRL – 38.024 lei, cazare cu mic dejun, în cameră single

Nădrag
Expertim AKT – 3.300 lei, cazare la Hotel President, Băile Felix
Expertim AKT – 3.850 lei, cazare la Hotel Afrodita, Băile Felix

Orțișoara
Harrison Consulting & Management – 3.385 lei, cazare la Hotel Flora, Mamaia, în perioada 24-30 iulie
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 2.743 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Pietroasa
Harrison Consulting & Management – 3.077,06 lei, cazare la Hotel Florida, Mamaia, în perioada 6-13 august

Pișchia
FaxMedia Tour – 2.700 lei, cazare în perioada 30 iulie – 6 august pentru Vasile Tempe, 2.700 lei, cazare în perioada 23-30 iulie, pentru Nicoleta Plugaru
Inspire Travel – 3.297 lei, cazare la Hotel Alpin
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.376 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Simpliserv – 3.350 lei, servicii conform clauzelor contractuale
FaxMedia Tour – 2.750, servicii conform clauzelor contractuale
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare la Hotel President, în perioada 16-23 iulie, pentru consilierul local Vasile Bolbos
Expertim AKT 2014 – 2.750 lei, cazare la Hotel President, în perioada 16-23 iulie, pentru consilierul local Vasile Bolbos, care participă la cursul „Proceduri și analize în instituțiile publice”
Global Consult SRL-D – 3.010 lei, cazare la Hotel Delta, Jupiter, în perioada 13-20 august

Racovița
Harrison Consulting & Management – 4.171, 38 lei, servicii conform clauzelor contractuale, fiecare cursant poate veni însoțit gratuit
Harrison Consulting & Management – 4.154, 87 lei, servicii conform clauzelor contractuale, fiecare cursant poate veni însoțit gratuit

Sacoșu Turcesc
Expertim AKT 2014 – 5.050 lei, cazare la Hotel Del Mar, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Expertim AKT 2014 – 4.130 lei, cazare la Hotel Gociman, Mamaia, în perioada 30 iulie – 6 august
Expertim AKT 2014 – 8.550 lei, cazare la Hotel Del Mar, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Expertim AKT 2014 – 3.200 lei, cazare la Hotel Opal, Jupiter, în perioada 13-20 august

Șag
Expertim AKT 2014 – 3.745 lei, servicii hoteliere conform clauzelor contractuale

Sânmihaiu Român
Global Campus SRL-D – 4.000 lei, cazare la Hotel Meridian, Mamaia, în perioada 23-30 iulie
Inspire Travel – 3.743 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Știuca
FaxMedia Tour – 2.700 lei, cazare la Hotel Termal, Băile Felix, în perioada 6-13 august
FaxMedia Tour – 2.650 lei, cazare la Hotel Vulturul, Venus, în perioada 16-23 iulie

Topolovățu Mare
Inspire Travel – 2.550 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 4.110 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 2.550 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 1.816 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Inspire Travel – 3.339 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Traian Vuia
Expertim AKT 2014 – 3.700 lei, cazare la Hotel Afrodita, Venus, pentru Florin Moț
Expertim AKT 2014 – 3.360 lei, cazare la Hotel Prezident, Băile Felix, pentru Mihaela Crișciu
Expertim AKT 2014 – 4.750 lei, cazare la Hotel Palace, Venus, pentru Vasile Petruescu
Expertim AKT 2014 – 3.780 lei, cazare la Hotel Prezident, Băile Felix, pentru Petru Oprițescu

Unități de învățământ

Școala Gimnazială Giera
Expertim AKT 2014 – 4.200 lei, cazare la Hotel Palace, Venus

Liceul „JL Calderon” Timișoara
Global Campus SRL-D – 3.710 lei, pachet hotelier Dast Systems, cazare la Hotel Melodia, Venus, în perioada 30 iulie – 6 august

Colegiul „Dimitrie Leonida”
Global Campus SRL-D – 2.730 lei, pachet hotelier Dast Systems, cazare la Complex Turistic Bucovina, Sucevița, în perioada 23-30 iulie

Școala Gimnazială Șag
Expertim AKT 2014 – 2.380 lei, cazare la Aqua President, Băile Felix

Colegiul Național Bănățean
Expertim AKT 2014 – 3.780 lei, cazare două persoane la Hotel Gociman, Mamaia

Grădinița PP 36 Timișoara
Global Campus SRL-D – 3.710 lei, pachet hotelier Dast Systems, la Hotel Condor, Mamaia, pentru Alina Potîng, în perioada 20-27 august

Grădinița PP 11 Timișoara
Global Campus SRL-D – 3.710 lei, pachet hotelier Dast Systems, la Hotel Melodia, Mamaia, în perioada 6-13 august

Colegiul Regele Ferdinand Timișoara
Global Campus SRL-D – 3.710 lei, cazare la Hotel Meridian, Mamaia, în perioada 6-13 august

Școala Gimnazială 18 Timișoara
Global Campus SRL-D – 2.370 lei, pachet hotelier Dast Systems, cazare în Complexul Bucovina, Sucevița, în perioada 23-30 iulie

Colegiul Economic „FS Nitti” Timișoara
Simpliserv – 3.495 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Liceul Teoretic Peciu Nou
Global Campus SRL-D – 3.710 lei, cazare la Hotel Condor, Mamaia, în perioada 13-20 august

Universitate de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”
Saral Expert Consult SRL – 3.206, 58 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Actual Training SRL – 4.276,16 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Actual Training SRL – 4.143,13 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Expertim AKT 2014 – 1.697,25 lei, cazare la Hotel Condor, Mamaia, în perioada 30 august-3 septembrie

Unități sanitare

Spitalul Orășenesc Deta
Harrison Consulting & Management – 2.345.87 lei, cazare la Hotel Florida, Mamaia

Spitalul Municipal Timișoara
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.376 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.100 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 3.201 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.467 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.192 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Spitalul de Psihiatrie Gătaia
Inspire Travel – 1.816 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Instituții de cultură

Muzeul Național al Banatului
FaxMedia Tour – 2.250 lei, cazare la Hotel 2D, Neptun, în perioada 2-9 iulie
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.467 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Centrul de Cultură și Artă
Expertim AKT 2014 – 3.451 lei, servicii hoteliere pentru cursuri de perfecționare

Teatrul German de Stat Timișoara
Simpliserv – 3.450 lei, servicii hoteliere conform clauzelor contractuale

Filarmonica Banatul Timișoara
Adminpedia SRL – 2.520 lei, cazare la Hotel Grădina Morii, Sighetu Marmației
Saral Expert Consult SRL – 2.628,59 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Saral Expert Consult SRL – 3.206,58 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Saral Expert Consult SRL – 3.206,58 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Alte instituții

Direcția de Sănătate Publică Timiș
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.467 lei, cazare la Hotel Grand Astoria, Mamaia, în perioada 13-20 august
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, cazare în Complexul Puflene, Murighiol, în perioada 27 august – 3 septembrie
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, cazare în Murighiol
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.376 lei, cazare în Eforie Nord
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.376 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale
Fundația Centrul de Formare APSAP – 2.284 lei, servicii conform clauzelor contractuale

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Saral Expert Consult SRL – 2.862,54 lei, cazare la Hotel Opal, Cap Aurora, în perioada 4-9 septembrie.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *