500 de concurenți sunt așteptați la Cupa Max Ausnit, de la Lugoj

Ediția a VII-a a Cupei Max Ausnit la ciclism, cel mai important concurs de ciclism din România  pentru profesioniști și amatori,  va avea loc în data de 21 iulie începând cu ora 10. Și în acest an evenimentul sportiv vine cu noutăți, cea mai importantă fiind desfășurarea în cadrul competiției, a unei etape din Cupa României la ciclism, juniori și seniori.

Acest lucru va aduce participarea mai multor cicliști importanți din România. Startul se va da sâmbătă, 21 iulie, la ora 10,  iar festivitatea de premiere va avea loc de la ora 17.

Ridicarea pachetelor pentru concurs se va face vineri, inainte de concurs, între orele 16 și 20 și sâmbătă, în ziua concursului, între orele 7 și 9.

O altă noutate este introducerea în concurs unei noi categorii de vârstă; +50 de ani.

Premii de peste 6.000 de euro

Concursul va fi unul cu o participare numeroasă, care va aduce la start atât amatori cât și profesioniști, fiind așteptați în jur de 500 de concurenți. Premiile sunt atractive, acestea depășind suma de 6000 de euro.

Premiile sunt generoase, precum anii trecuți. Avem un fond de premiere în bani de 6400 de euro, la care se vor adăuga multe alte premii în obiecte și surprize, inclusiv pentru spectatori. Ca o noutate am depășit în acest an pragul de 120 km, avem 121 km de traseu, cu toate elementele plăcute atât cicliștilor cât și spectatorilor. Ne așteptăm la un veritabil spectacol”, a declarat Alex Popa, organizator al competiției.

Înscrierile se vor putea face până în ziua concursului, inclusiv în 21 iulie, între orele 7 și 9.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *