A fost anunţată cauza morţii marelui fotbalist Ilie Balaci

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit cauza morţii lui Ilie Balaci: insuficienţă cardio-respiratorie, infarct miocardic.

Reprezentanţii IPJ Dolj au declarat că poliţiştii de la Secţia 4 Craiova au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

“A fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Nu există niciun fel de suspiciune cu privire la cauzele decesului, însă pentru a putea fi dispusă o expertiză legală în cauză, o necropsie, aceasta este procedura care trebuie îndeplinită'”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Ministrul Sănătăţii a constituit o echipă care va face verificări la Ambulanţa Dolj, dar şi în spital.

Sorina Pintea a explicat că, printre altele, suspiciunile familiei se referă la modul în care a fost preluat pacientul şi la modul în care i s-a prescris o anumită medicaţie.

”Există suspiciunea că nu ar fi medicaţia corectă, apoi vom vedea ce vor spune legiştii. În maxim două zile vom vedea dacă procedurile şi protocoalele în ceea ce priveşte intervenţia la pacient au fost respectate”, a mai spus Sorina Pintea.

Ultimele imagini video cu Ilie Balaci, cu câteva ore înainte să moară. L-a filmat fiul lui Adrian Mititelu, într-un club din Bănie.

Cu câteva ore înainte să cadă din picioare sub ochii mamei, Ilie Balaci a fost într-un club din Bănie, unde a stat până la ora 3 și jumătate dimineața.

În imaginile filmate de fiul lui Adrian Mititelu, Balaci apare râzând şi pare că se simte bine împreună cu cei prezenți la masă.

Ultimele imagini video cu Ilie Balaci

VIDEO Ultimele imagini filmate cu Ilie Balaci ???–>>> https://bit.ly/2PMoStV

Publicată de Gazeta Sporturilor pe Duminică, 21 Octombrie 2018

Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984).

El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.

Ca antrenor, Ilie Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.