A fost reluat studiul de fezabilitate pentru noul pod rutier peste Timiş

Autoritățile lugojene au anunțat că lucrările de studiere a probelor de sol pentru construcția unui nou pod rutier, în centrul orașului, lângă Podul de Fier, au fost reluate.

Utilajele de foraj lucrează pe malul stâng al Timișului.

“Nu mai avem probleme la proiectul pentru noul pod rutier. Au fost o serie de reclamații care au oprit o perioadă lucrările. Cei care ne-au reclamat sunt cârcotașii din oraș, care nu au făcut nimic pentru dezvoltarea municipiului și care critică și reclamă orice investiție inițiată de Primărie. După ce organele abilitate au verificat informațiile sesizate, s-a decis că proiectul poate continua”, a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.

În 2017 s-au prelevat probe de sol pe malul drept al Timișului, după care lucrările au fost stopate.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *