A IV-a ediţie a Galei Internaţionale de Blues-Jazz la Lugoj

Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj va găzdui joi în 20 aprilie cea de-a IV-a ediţie a Galei Internaţionale de Blues-Jazz. Printre invitaţii galei se numără timişorenii Horea Crişovan la chitară şi Florin Cvasa la cajon, care vor susţine un recital în care va fi prezentat, în premieră, albumul My Real Trip. Un alt recital va fi al trupei bucureştene Rareş Totu’s Midnight Sun, alături de care va cânta celebrul muzician american Dean Bowman. Trupa bucureșteană este compusă din Rareş Totu la chitară și voce, Cosmin Farcaş la keyboards și voce, Mike Dragomir la bass şi Radu Haneș la tobe.
Augustin Bercean, coordonatorul galei:
Va fi o ediţie, zic, eu cea mai importantă din ultimii ani, datorită celor care vor fi prezenţi pe scena Teatrului Municipal. În acest an va fi prezent un artist afro-american, Dean Bowman, socotit una dintre cele mai bune voci ale jazz-ului, blues-ului şi chiar rock-ului mondial. Alături de el, pe scenă vor mai urca doi foarte buni chitarişti, iarşi socotiţi cei mai buni chitarişti contemporani, este vorba despre Horea Crişovan şi Rareş Totu
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, iar biletele se găsesc la agenţia teatrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *