Accident cumplit în Timiș; cinci persoane și-au pierdut viața!

Tragedie în noaptea de luni spre marți, între localitățile timișene Uivar și Pustiniș. Cinci persoane și-au pierdut viața după ce o mașină s-a dat de mai multe ori peste cap. Singurul supraviețuitor al cumplitului accident este un copil de opt ani.

 

Accidentul s-a petrecut între localitățile timișene Uivar și Pustiniș, pe DN 59B. Polițiștii spun că vinovat de producerea nenorocirii este șoferul autoturismului Citroen. A pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina s-a dat de mai multe ori peste cap în afara părții carosabile.

„Un bărbat de 45 ani a condus un autoturism pe drumul național 59B între localitatea Uivar și Pustiniș, iar, la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a iesit din decor. În urma accidentului au decedat 5 persoane, respectiv patru barbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 26 și 50 de ani, iar un minor de 8 ani a fost rănit și transportat la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă”, spune Aurora Dăncilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Toate cele cinci victime au rămas încarcerate în autoturismul distrus și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoase afară.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *