Accident de circulatie in centrul Timisoarei

Accident de circulație, miercuri dimineață, în centrul Timișoarei. Două mașini s-au ciocnit după ce un șofer nu a respectat semnificația indicatorului Stop. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Accidentul s-a produs, spun polițiștii, din cauza unui tânăr de 20 de ani. Acesta circula la volanul unui autoturism pe strada Paris, iar la intersecția cu Bulevardul Republicii nu a respectat semnificația indicatorului Stop. A pătruns în intersecție unde, s-a ciocnit cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 52 de ani.

Impactul a fost puternic, iar cele două mașini au fost avariate serios. Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Polițiștii de la Rutieră l-au sancționat pe șoferul vinovat și i-au suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *