Accident la trecerea la nivel de cale ferata, in Timis

Accident de circulație, miercuri dimineață, la trecerea de cale ferată între localitățile Nerău și Sânnicolau Mare. Două mașini s-au ciocnit, după ce un șofer nu a păstrat distanța regulamentară în trafic. Autoturismul șoferului nevinovat a fost aruncat pe liniile de tren.

Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață la o trecere la nivel cu calea ferată între localitățile Nerău și Sânnicolau Mare. Polițiștii spun că vinovat de producerea coliziunii este șoferul unei autoutilitare care nu a păstrat distanța regulamentară și a tamponat din spate autoturismul aflat în fața sa. În urma impactului mașina șoferului nevinovat a fost aruncată pe liniile de tren. La locul accidentului s-au deplasat polițiștii de la Rutieră, dar și pompierii militari.

„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doi adulți și doi copii, care au primit îngrijiri medicale dar au refuzat transportul la spital. Echipajul de pompieri sosit la fața locului a asigurat măsurile PSI specifice, prin deconectarea bornelor de la baterii și a ajutat la degajarea traficului prin eliberarea șoselei și a căii ferate de cele două autoturisme avariate”, spun reprezentanții ISU Banat.

sursa: tion.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *