Accident mortal, marţi dimineaţă, pe DN 79, între Salonta şi Oradea.

Grav accident rutier pe DN 79, între Salonta și Oradea, la Madaras, in jurul orei 7:20. Un BMW X6 s-a izbit frontal de o autoutilitară Dacia, una dintre maşini ajungând în şanţ.

Potrivit oamenilor legii, vinovat de producerea accidentului se face tânărul șofer de BMW, care circula cu anvelope de vară și nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă.

„Marți, 22 ianuarie, la ora 07.15, pe D.N. 79, în afara localității bihorene Mădăras, un tânăr de 24 de ani, cetățean străin cu rezidență în municipiul Timișoara, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe direcția Oradea – Arad, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Salonta”, transmite comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

În urma impactului violent dintre cele două autovehicule, șoferul Daciei a rămas încarcerat între fiarele contorsionate și a fost nevoie de intervenția echipajului de Descarcerare pentru a-l scoate. Din nefericire, multiplele leziuni suferite i-au provocat bărbatului, în vârstă de 41 de ani, decesul.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză pentru documentarea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

sursa: bihon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.