Accident rutier la ieșirea de pe A1, spre DN7

Impact violent la ieșirea de pe Autostrada A1, spre DN7 (centura de NV a Aradului), marți, 22 ianuarie, în jurul orei 11:30. Un șofer aflat la volanul unui Audi a pierdut controlul autoturismului și a intrat în parapetul de pe marginea Autostrăzii A1.

Și de această dată vorbim de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind alunecos. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

„Este vorba de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed. Autoturismul a intrat în parapetul de siguranță pe Autostrada A11, în zona care face legătura între Autostrada A1 și DN7 (Arad – Pecica), pe calea 1 la kilometrul 2+900. Nu există victime, ci doar pagube materiale însemnate. Circulația nu a fost blocată, iar zona a fost curățată într-un timp foarte scurt”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, comisar șef Valentin Burtă, șeful Biroului Autostrada A1 Deva–Nădlac.

sursa: aradon.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *