Accident teribil in noaptea de sambata spre duminica in Timis; trei morti si doi raniti

Accident teribil, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul care leagă Foeniul de Giulvăz. Trei persoane au murit, iar alte două au ajuns la spital în stare gravă după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod.

Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul care leagă localitățile timișene Foeni și Giulvăz. Un șofer în vârstă de 33 de ani, cetățean german, circula împreună cu alți patru bărbați dinspre Giulvăz spre Foeni, spun polițiștii. La un moment dat șoferul a pierdut controlul mașinii, un Mercedes, iar aceasta a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un cap de pod.

Impactul a fost devastator, iar șoferul împreună cu un pasager și-au pierdut viața pe loc. Medicii au încercat să resusciteze cea de-a treia victimă, dar fără rezultat. Alte două persoane din autoturism, în vârstă de 25 și 26 de ani, au fost rănite grav și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat de urgență la fața locului și au început o anchetă.

Din primele informații polițiștii povestesc că accidentul s-a produs pe fondul neatenției în conducere, dar și din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Oamenii legii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar la finalul anchetei vor stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *