Activitatea Directiei Regionale a Finantelor Publice Timisoara, complet blocata datorita grevei

Aproximativ 22.000 de salariați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice, din București, Timișoara și alte județe ale țării au intrat, luni, într-o grevă de avertisment, blocând total activitatea acestei instituții. Oamenii sunt nemulțumiți de noua Lege a salarizării unice.

Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, inclusiv ANAF, nu va lucra, luni, cu publicul, majoritatea angajaților fiind în grevă.

Concret, cei de la Finanțe cer „revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate (ANAF, direcţii generale regionale ale finanţelor publice etc.)”, se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe.

Sindicaliștii din acest domeniu atrag atenția că în acest moment Guvernul plătește 35.000 de consultanți fiscali nou angajați cu salarii de 10.000 de lei pe lună, dublu față de un salariat al Ministerului Finanțelor Publice.

„În loc ca Guvernul României să plătească 35.000 de consultanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale”, se mai arată în comunicat.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *