Administrația locală anunță zeci de locuri de parcare, străzi asfaltate și investiții de milioane de lei

Primăria municipiului Lugoj a anunțat că a dat ordinul de începere a lucrărilor la mai multe proiecte de infrastructură prevăzute a fi executate în Lugoj și locali­tă­țile aparținătoare. Lucrările au ca țintă modernizarea mai multor drumuri de pe raza municipiului și satele Ta­pia-Armădia.

“Așa cum am promis după votarea bugetului, am semnat o serie de contracte importante în domeniul infrastructurii, pentru care am avut licitațiile și faza de atribuire finalizate. Este vorba de continuarea lucrărilor de asfaltare la tronsonul II din drumul Tapia – Armădia, pe o lungime de 1,3 km, firma constructoare fiind din Lugoj, iar valoarea lucrărilor este de 1.060.000 lei. Până acum din acest drum s-a asfaltat un kilometru, în tronsonul 1. Apoi s-a ordinul de înce­pere a modernizării parcului și a locurilor de joacă din fața Bisericii Penticostale din Balta Lată, a parcării din zonă și a asfaltării legăturilor între străzile Bolintineanu, Cantemir și I.D. Su­ciu. Aici lucrările se ridică la valoarea de 1.911.000 de lei. O altă lucrare care va începe acum este în Micro III, unde vom face 90 de lo­curi de parcare, în valoare de 615.000 lei, între blocurile 24 și 25. De asemenea a fost dat startul la asfaltarea unui lot de străzi: Coș­buc, Nera, Splaiul Gării, Pa­deș, Splaiul Brediceanu- ac­ces garaje, Splaiul Ti­ne­re­ții, Crinilor și Lăcrămioarelor. Valoarea aici este de 1.736.000 de lei și se pune asfalt pe 3 km”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

În lucru urmează să fie date la proiectare și alte lucrări.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *