Al şaptelea sezon al serialului ”Game of Thrones” va avea premiera pe 16 iulie

Cel de-al şaptelea sezon al serialului ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va debuta pe micile ecrane pe 16 iulie, au anunţat, joi, reprezentanţii postului de televiziune HBO, în cadrul unui eveniment special, în care data difuzării primului episod din următorul sezon al show-ului a fost marcată pe un afiş încastrat într-un un bloc de gheaţă care a fost lăsat să se topească într-o transmisiune în direct pe Facebook, informează Reuters.

Totul a fost dezvăluit prin intermediul unui videoclip difuzat în direct pe Facebook Live care prezintă un bloc de gheață pe care internauții trebuie să-l topească postând cuvântul „foc” în comentarii, până când data difuzării noului sezon apare în cele din urmă.

Însă, scrie AFP, ceea ce nu trebuia să dureze decât 15 minute, s-a prelungit mai mult de oră din cauza problemelor tehnice. Acest lucru a generat destule comentarii pe Twitter, unde #GoTs7 a fost hashtag-ul cel mai utilizat din lume.

„Anul viitor, @HBO, un comunicat de presă este de ajuns”, a postat pe Twitter BeautyBrienne.

„Game of Thrones”, o ecranizare a romanului cu același nume al lui George R.R. Martin, povestește intrigile familiilor de nobili care se înfruntă pentru a obține puterea, încercând în același timp să-i țină sub control pe „The White Walkers”, creaturi umanoide venite din Nord care trezesc morții la viață pentru a cuceri Westeros.

38 de premii Emmy câștigate

De la primul sezon din 2010, saga a câștigat 38 de premii Emmy — premiile pentru televiziune din SUA — dar și-a atras cele mai mari critici din istoria televiziunii din cauza violenței sale extreme și a scenelor de viol și incest.

Acest lucru nu i-a îndepărtat însă pe fanii săi. Audiența serialului în SUA a crescut până când a depășit 25 de milioane de telespectatori, dar „Game of Thrones” bate recorduri în întreaga lume.

Cel de al șaselea sezon a fost primul care nu s-a bazat direct pe opera lui George R.R. Martin, iar cei doi creatori, David Benioff și D.B. Weiss și-au luat numeroase libertăți față de povestea originală. Anul trecut, cei doi au anunțat că vor mai exista „încă două sezoane”, respectiv opt în total, însă cu mai puține episoade decât cele precedente. HBO a anunțat că va difuza al șaptelea sezon din vară, în loc de aprilie — data obișnuită, dar fără a preciza data exactă. Ultimul episod din al șaselea sezon a fost difuzat pe 26 iunie anul trecut.

Încă de la primul episod, personajele acestei saga fantasy așteaptă cu neliniște venirea iernii, repetând obsesiv „Vine iarna” — care în universul imaginat de George R.R. Martin durează câțiva ani—, motiv pentru care echipa de producție a trebuit să aștepte primele perioade de iarnă grea pentru a filma, de unde și decalajul de difuzare, notează AFP.

sursa: a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *