Alegeri pentru funcția de rector la UED; fostul prim procuror Dumitru Cornean, singurul candidat

Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj a organizat luni, 27 februarie, în Sala Senatului, primul tur de alegeri pentru funcția de rector al instituției, în urma demisiei profesorului univ. dr. Persida Cechin-Crista.

La vot a fost supusă o candidatură unică, cea a conf. univ. dr. Dumitru Cornean, din cadrul Facultății de Drept a instituției educative  lugojene.

Absolvent al Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj, acesta deține o experiență solidă în domeniul în care activează, fiind membru al Asociației Criminaliștilor din România, iar până în anul 2014 a ocupat inclusiv funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Biroul Electoral constituit la nivelul universității a fost format dintr-un președinte, lect. univ. dr. Daniela Maria Georgescu-Bona Speranța, din cadrul Facultății de Drept, doi membri, lect. Univ. dr. Cosmina-Dema Poruțiu (Facultatea de Științe Economice), alături de Gina Trif (studentă în anul III la Facultatea de Drept), dar și doi membri supleanți, lect. univ. dr. Alina Maria Nistorescu și Lorena Dana Lupulescu Ivan (studentă în anul II la master, Facultatea de Științe Economice).

Conform calendarului desfășurării alegerilor, la data de 1 martie va avea loc afișarea rezultatelor și finalizarea raportului privind noul mandat. Tot în această zi se va desfășura validarea alegerilor în Senatul UED, dar și transmiterea raportului la Ministerul Educației Naționale în vederea confirmării rectorului desemnat în urma supunerii la vot.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *