ALERTĂ METEO; Codul PORTOCALIU de fenomene periculoase, EXTINS

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins, luni dimineaţa, codul portocaliu de ploi şi instabilitate atmosferică accentuată.

COD PORTOCALIU

În intervalul 03 iulie, ora 10:00 – 04 iulie, ora 10:00, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.

Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov se vor înregistra cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80…90 l/mp, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea.

COD GALBEN

În acelaşi interval, în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei și nord-estul Munteniei se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă de 25…50 l/mp.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *