Alertă meteo de furtuni în aproape toată ţara, începând din această seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de ploi torenţiale, valabilă de marţi de la ora 17.00 până joi la ora 23.00, în aproape toată ţara.

Meteorologii avertizează că la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat, marţi seara şi în noaptea de marţi spre miercuri, vor fi perioade în care vremea va fi instabilă.

Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi, pe arii restrânse, grindină.

Începând de miercuri după-amiază, furtunile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ANM, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp, iar în majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50…60 km/h.

Instabilitate atmosferică în aproape toată țara. În vestul țării se anunță ploi abundente

Marți o să plouă local în nord, nord-est, în centru, la deal şi la munte, iar pe seară şi la noapte, instabilitatea va cuprinde vestul, sudul ţării şi zonele montane.

Vom avea maxime de la 16 grade în Transilvania estică şi în Bucovina, și până 31 de grade în sudul Munteniei. În Dobrogea şi Bărăgan ziua va fi însorită şi caldă, cu până la 31 de grade în termometre. Vântul va prinde putere. Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem soare şi vreme frumoasă. Temperaturile scad faţă de ieri; dar încă avem valori ridicate pentru această dată. La noapte apar ceva nori de ploaie în zonele înalte.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim vreme cam instabilă, cu înnorări şi averse locale. Zărim şi soarele din când în când; iar temperaturile, în scădere faţă de ziua trecută, ajung la valori potrivite pentru această dată. Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se adună norii şi o să vină câteva reprize de ploaie. Regimul termic va fi unul normal, cu maxime de până la 23…24 de grade.

În vestul ţării se încălzeşte; avem vreme bună; dar seara şi noaptea se înnorează şi o să plouă destul de serios. Se înteţeşte vântul; iar maximele ajung pe la 26…27 de grade.

În centrul României temperaturile mai scad puţin. Atmosferă va fi schimbătoare, cu înnorări; mai multe serii de averse şi vânt destul de intens. Vor fi şi fenomene electrice; condiţii de grindină şi pot să apară vijelii.

Şi în Oltenia se strică vremea şi se răcoreşte. Aversele vin în zonele deluroase; dar seara şi noaptea instabilitatea se extinde. Vor fi ploi zgomotoase şi se pot strânge cantităţi mai însemnate de apă. În ţinuturile sudice, ploile apar mai întâi pe la deal; unde se va simţi şi o răcorire a vremii. În rest va domina timpul frumos; va fi în continuare cald; iar ploile vor ajunge după lăsarea nopţii.

În Bucureşti, în următoarele ore mai sunt ceva înnorări, dar apoi vom avea vreme frumoasă, un vânt destul de intens şi o maximă de 29…30 de grade. La noapte, norii se înmulţesc şi vor aduce averse, cu descărcări electrice.

La munte aversele vin în Carpaţii Meridionali şi în Orientali; iar seara şi noaptea în masivele vestice şi sudice. Cantităţile de apă ar putea depăşi 20 L/mp; se pot produce vijelii şi căderi de grindină. Vântul va sufla tare, în special pe creşte.

La mare se anunţă încă o zi însorită, cu temperaturi destul de ridicate. Vântul va agita atmosfera.

Miercuri avem vreme bună în prima parte a zilei; dar spre seară creşte instabilitatea şi vin ploi zgomotoase, cu rafale de vânt. Va fi în continuare cald pentru această dată: se vor atinge 28 de grade.

Joi se răceşte: vom avea cel mult 24 de grade. Dimineaţa va fi cam înnorat şi s-ar putea să picure puţin; apoi vântul intens va risipi norii.

Vineri- destul mulţi nori şi un vânt insistent. Temperaturile continuă să scadă. Maxima se opreşte la 20 de grade; iar minima ajunge la 9 -10 grade.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *