Americanii au avut ocazia rară de a-l elimina pe Kim Jong-un. De ce nu au făcut-o

SUA l-au avut în vizor pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un timp de 70 de minute, acum o săptămână, și ar fi putut să îl elimine. De ce nu au făcut-o?

Momentul lansării rachetei intercontinentale în Coreea de Nord, pe 4 iulie, a fost urmărit de militarii și spionii americani îndeaproape, iar dictatorul Kim Jong-un a fost timp de 70 de minute o țintă perfectă, scrie Business Insider.

În acest timp, Kim Jong-un a fumat o țigară lângă rachetă și s-a învârtit prin zonă, tot timpul în vizorul oficialilor americani.

Americanii, scrie publicația americană online, ar fi putut să folosească una dintre rachetele de mare precizie pe care le are instalate în regiune pntru a distruge racheta și pentru a-l elimina pe liderul nord-coreean. Dar nu a făcut-o.

De fapt, la o zi după lansare, SUA și Coreea de Nord au efectuat manevre militare cu arme de mare precizie care ar fi putut să facă chiar acest lucru.

Mesajul Washingtonului, spun analiștii consultați de Business Insider, este acela că SUA ar putea să îl ucidă pe dictator, dar nu doresc acest lucru.

Analiza se potrivește cu declarațiile secretarului american de stat, Rex Tillerson, care a subliniat că SUA vor să „îi bage mințile în cap lui Kim Jong-un”, dar nu vor să îngenuncheze regimul de la Phenian.

Dacă SUA reușesc să demonstreze că intenția nu este aceea de a-l ucide pe KIm Jong-un sau e a schimba regimul, mesajul comunicat ar fi acela că programul balistic nu este nepărat necesar.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *