Ana-Florentina Mureşan continuă voluntariatul în Africa

La începutul lunii mai, lugojeanca Ana-Florentina Mureșan a hotărât că dorește să ajute copiii din satul Omatako din Namibia să aibă o viață mai bună, contribuind la dezvoltarea socială a acestora printr-o acțiune de voluntariat.

Luna aceasta, tânăra voluntară s-a întors la Lugoj, însă nu pentru mult timp. Dorința de a-i ajuta pe copiii africani să aibă șansa unui viitor mai bun o determină să se întoarcă în Namibia.

Ana-Florentina Mureșan sau Tina, cum o știu colegii și prietenii, s-a acomodat destul de repede cu viața de voluntar, deși misiunea ei acolo nu este deloc ușoară sau lipsită de riscuri.

”Primul impact când am ajuns acolo a fost mare. Mă tot întrebam, oare chiar am ajuns? Drumul a fost greu, mi s-a părut că nu se mai termină, plus că era foarte mult nisip și nu eram obișnuită”, spune Tina despre momentul în care a sosit în Namibia.

Majoritatea oamenilor nu ar renunța la confortul de a trăi într-o țară civilizată, dar voluntariatul pe continentul african chiar poate schimba în bine soarta copiilor de acolo.

”De fiecare dată când veneau în control, cei de la conducere rămâneau uimiți de faptul că elevii de la școala din bază erau cei mai bine pregătiți comparativ cu cei care învață la școlile de stat și la cele private. Sincer, chiar contează munca voluntarilor și am văzut-o cu ochii mei. E așa mare nevoie de oameni care să se implice, oameni care să empatizeze cu cei de acolo și să o facă din toată inima. Este nevoie de oameni exemplu pentru copiii de acolo. Pentru ei, noi suntem modelele, iar dacă modelele nu sunt bune…”, spune tânăra despre viața de voluntar.

Există diferențe foarte mari între oamenii de acolo și lumea considerată a fi civilizată, Occidentul.

”Ce mi s-a părut interesant acolo e felul de a fi al oamenilor. Nu au aproape nimic, dar totuși sunt fericiți. Nu am văzut niciodată oameni supărați, triști sau agitați. Cu toții sunt foarte pașnici și calmi. Când am revenit în Europa și am văzut atâta agitație m-am întrebat: pe ce planetă am aterizat?” povestește Tina Mureșan.

Având în vedere experiența trăită în Namibia, este lesne de înțeles de ce Tina vrea să se întoarcă. Ea va pleca săptămâna viitoare din nou spre Africa.

”Știu că nu e ușor. Sunt destule cheltuieli, dar merită. Lucrările pe care voluntarii le fac pentru copiii de acolo se pot sponsoriza de către oricine. Tot ce facem acolo pentru cei mici și pentru oamenii din tribul San se realizează cu ajutorul donațiilor”, adaugă Tina.

Cei care doresc să ofere ajutor în proiectul Kalahari New Hope o pot face fie implicându-se ca voluntari, fie prin donații la numerele de cont pe care le găsesc accesând pagina de web www.kalaharinewhope.org/donatii.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *