Aproape 3000 de solicitari de interceptari telefonice in ultimii 5 ani in Timis; Judecătoria Lugoj a autorizat 121

În ultimii cinci ani, aproape 3.000 de solicitări de interceptări telefonice la nivelul județului Timiș au fost admise. Cel puțin asta susține avocatul Radu Chiriță, profesor la Facultatea de Drept a Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

Acesta a solicitat tuturor instanțelor din țară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010 – 2015, estimând că au fost ascultate circa 300.000 de persoane la nivel național, arată pressalert.ro

La nivelul județului Timiș au fost făcute 2.887 de solicitări instanțelor, dintre care au fost admise 2.762. Cele mai multe cereri de interceptări telefonice au fost depuse la Tribunalul Timiș – 2.175, fiind admise 2.098. De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a admis toate cele 208 solicitări, Judecătoria Timișoara – 265 din 299 cereri, Judecătoria Lugoj – 121 din 124, Judecătoria Sânnicolau Mare – 50 din 53, Judecătoria Deta – 14 din 20 și Tribunalul Militar Timișoara – șase din opt solicitări.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *