Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep şcoala în întreaga ţară

Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep şcoala în întreaga ţară. Preşedintele Klaus Iohannis participă la ora 11.00 la festivitatea organizată la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, una dintre instituţiile de tradiţie din oraşul reprezentativ în anul Centenarului.

În mesajul transmis în prima zi de școală, ministrul Educației, Valentin Popa, promite că vor fi majorate în săptămânile următoare bursele pentru elevii cuprinși în învățământul profesional și dual. El a ținut să sublinieze că elevii claselor I-VI beneficiază de manuale noi din acest an școlar. “Mai mult, elevii vor avea manuale noi pentru 26 de discipline la care nu au existat manuscrise în ultimii 20 de ani”.

Popa amintește că, pentru a-i susține pe tinerii de liceu din mediile defavorizate, Ministerul Educației a majorat ajutorul prevăzut în programul “Bani de liceu”, iar absolvenții din mediul rural au putut candida, în premieră, pe locuri speciale în facultăți.

“Alături de colegii din Guvern, am depus toate eforturile pentru ca profesorii să primească, încă din luna martie 2018, salarii mai mari. În plus, am decis să fie plătiți și pentru munca extraordinară pe care o depun în organizarea olimpiadelor, iar pentru cadrele didactice implicate în organizarea examenelor naționale am majorat cu 60% sumele pe care le primesc pentru această activitate”, arată ministrul în mesajul său.

Valentin Popa a reamintit că la catedră sunt, de anul acesta, 124 de dascăli care au obținut nota 10 la examenul de titularizare. Ei se alătură “multor altor profesori de 10 care activează deja în sistem”.

Ministrul le-a mulțumit tuturor angajaților din învățământ pentru efortul lor “în conturarea unui sistem educațional de calitate”.

“Vă asigur că vom investi în continuare în educație, astfel încât respectul și statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educațional de calitate, în drumul lor spre performanță. Vă urez an școlar cu multe împliniri!”, a conchis ministrul.

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, participă la ceremonia de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Naţional “Octavian Goga” din Miercurea Ciuc și la Şcoala Gimnazială “Márton Áron” din Sândominic (comuna Sândominic).

Acest an școlar are 168 de zile, împărţite în 34  de săptămâni – cu una mai puţin decât anul şcolar precedent. Pentru cei  mai mulţi elevi, cursurile se vor încheia la jumătatea lunii iunie, iar  luna viitoare, copiii din clasele primare vor avea prima vacanţă.

Cei mai mari elevi se vor bucura de patru vacanţe în acest an școlar.

Cea de vară va dura până pe 15 septembrie.

Potrivit unui sondaj realizat de FSLI, 48% din şcoli nu au mijloace moderne de predare, 43% nu au materiale didactice, 30% nu au săli de sport, iar 15% nu au laboratoare sau biblioteci.

Potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei, la nivel naţional, 20% din unităţile şcolare nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că aproape 3.900 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de securitate la incendiu.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *