AVERTIZARE METEO! Cod portocaliu de furtuni în vestul României.

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de furtuni, valabilă pentru vestul României. Începând de sâmbătă, vor fi ploi torențiale, vântul va sufla cu putere și vor fi chiar și căderi de grindină.

Avertizarea este valabila de sambata, 12 august, orele 18.00, si pana duminica, 13 august, orele 12.00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, începând de sâmbătă, în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august) în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50- 60 de litri pe metrul pătrat și izolat 80 – 90 de litri pe metrul pătrat.

A mai  fost emisă o avertizare cod galben de ploi. În Maramureş, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei, cantitățile de apă vor depăși 25- 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Mâine, valul de căldură va persista în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului. În județele Mehedinți și Dolj, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38…39 de grade. De aceea, aceste județe vor fi sub atenționare cod portocaliu de la ora 9, până la ora 18. În Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, va fi cod galben. Disconfortul termic se va menține ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 si 37 de grade.

În după-amiaza zilei de duminică (13 august) și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei și local în Dobrogea și Moldova disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

sursa: meteo.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *