Banda de hoţi români “Gaură în acoperiș” a furat peste 1 milion de lire sterline, în Irlanda

Membrii unei bande de români cunoscută sub numele “Gaură în acoperiş” au fost arestaţi de poliţia din Irlanda, fiind suspecţi de comiterea a cel puţin 45 de jafuri în toată ţara, în ultimul an.

Reuşita anchetatorilor irlandezi vine în urma unei operaţiuni de supraveghere masivă, gruparea fiind suspectată că a terorizat Irlanda în ultimii, cel puţin, cinci ani.

Potrivit independent.ie, banda de români acuzată de zeci de spargeri a provocat o pagubă estimată la peste un milion de lire sterline.

După modul de operare, gruparea a fost denumită de anchetatori și de presa din Irlanda ”Gaură în acoperiș (Hole in the Roof). Hoții, despre care poliţia susţine că ar avea pregătire militară, intrau în clădirea vizată pentru spargere după ce făceau o gaură în acoperiș.

Românii, care erau stabiliți în orașul Enniscorthy, își depozitau bunurile provenite din furturi în portul Rosslare, de unde le expediau ușor în cazul în care simțeau că sunt în pericol de a fi descoperiți.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *