Bugete subdimensionate de primarul Boldea, pentru sport

Subfinanțarea de care suferă sportul lugojean va continua și în acest an, după ce ad­mi­nistrația lugojeană a decis alocările pentru secțiile sportive din cadrul CSM Lugoj.

Principalul club de seniori al municipiului Lugoj se zbate de ani buni să reziste din punct de vedere financiar, cu un buget mult mai mic în comparație cu perfor­man­țele reușite de sportivii sau e­chipele sale.

”Rețeta” sup­ra­vie­țuirii a dus la datorii destul de mari, procese pierdute în instanță, sportivi care au preferat să plece și multe alte aspecte. Din păcate, despre aceste lucruri noi am mai scris, însă deși se pare că principiul ”câinii latră, ursul trece” este perfect valabil pentru primarul Francisc Boldea, la un moment dat cineva va ține cont de aceste lucruri.

Pentru că deși în biroul nr. 1 al Primăriei poate părea normal ca sportivii să evolueze neplătiți de luni bune, acest lucru nu este nici pe departe normal, iar varianta aruncării pisicii în curtea conducerii C.S.M. Lugoj este doar o scuză, care să justifice că oricum nu ai făcut suficient din ceea ce trebuia.

Iar când spunem acest lucru ne bazăm tocmai pe declarația făcută de primarul Francisc Boldea în cadrul unei emisiuni de la Ten Tv, în care afirma că un buget normal pentru clubul de seniori al orașului ar fi de 2,8 – 3 milioane de lei.

De la ce a gândit, la ce a realizat pe parcursul anilor diferența a fost enormă, iar competițiile pe toate ramurile sportive au continuat și au fost susținute de multe ori cu împrumuturi personale ale antrenorilor sau conducătorilor de secții.

La fel se întâmplă și în 2019, când alocarea bugetară de început de an pentru CSM Lugoj însumează 1.370.000 lei, banii fiind defalcați după cum urmează: 800.000 lei (volei Divizia A1), 30.000 lei (volei Divizia A2), 440.000 lei (fotbal, liga a III-a), 30.000 lei (lupte greco romane), 35.000 lei (lupte libere), 12.000 lei (gim­nastică), 15.000 lei (box), 8.000 lei (handbal).

O simplă privire asu­pra cifrelor stârnește râsul, e­chipa vicecampioană națională de gimnastică trebuie să facă performanță cu 1000 de lei pe lună, cei de la greco-romane cu 2.500 lei pe lună, iar cei de la lupte libere cu 2.900 lei.

Acest lucru în condițiile în care cei mai valoroși sportivi, la individual, sunt componenți ai secțiilor de gimnastică, Rafael Szabo, respectiv lupte libere, Ivan Guidea, iar salariile celor doi (nu mari, 2000 de lei) depășesc sau sunt aproape cât tot bugetul alocat. Unde mai intră competiții, vitaminizare, echipamente, etc?

Cum există răspunsuri pentru toate, aici va fi folosit în ecuație C.J. Timiș, care va aloca fonduri pentru aceste discipline, în afară de volei, în cotă parte, să acopere deficitul bugetar generat de administrația lugojeană.

Oricum este curios modul în care a fost întocmit bugetul, care este același ca și anul trecut, fără să se țină cont că partenerii politici (a se citi PSD) au instituit și la sportivi taxe pe venituri ce se ridică la 45%.

Ori un calcul simplu, care poate fi făcut chiar și de un politician, demonstrează o creștere a cheltuielilor cu cel puțin 300.000 de lei, care sunt doar taxe și impozite.

Unde sunt banii aceștia prevăzuți, asta chiar nu știe nimeni? Să mai spunem de datoriile de peste 600.000 de lei la furnizori, cazare, masă, medicamente, echipamente, sportivi, cu care CSM Lugoj pleacă în acest an și care cresc mereu?

Este rușinos modul în care este tratat sportul lugojean, unul dintre puținii ambasadori reali ai municipiului Lugoj în ultimii ani (realizările administrative au ajuns în schimb la Cronica Cârcotașilor sau România, te iubesc!).

Poate că soluția optimă ar fi închiderea clubului, astfel încât dacă tot vă lăudați că l-ați înființat domnule primar, să vă treceți în CV și desființarea lui!

P.S. Poveștile cu 1,7 milioane lei alocați CSM-ului țin la necunoscători, pentru că suma de 300.000 de lei în plus o reprezintă salariile și cheltuielile materiale ale angajaților!

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.