Cai la pascut pe ditamai bulevardul, la Timisoara

Timișorenii care au trecut marți după-amiază pe Bd. Dâmbovița au crezut că au ajuns undeva pe un câmp din vreun sat, după ce s-au întâlnit cu o mini-herghelie la păscut. Șapte cai au fost lăsați liberi printre mașini.

Iarba din Bd. Dâmbovița le-a plăcut la maximum unor cai lăsați pur și simplu la plimbare pe ditamai bulevardul, printre mașini. N-aveau ei grija semafoarelor, a traficului și nici măcar a ambroziei și și-au văzut de gustare chiar în fața blocurilor turn de vizavi de depoul de tramvaie de pe Bd. Dâmbovița.

foto: tion.ro

Timișorenii care locuiesc în zonă au cerut sprijinul autorităților, așa că n-a trecut mult timp și în zonă au ajuns polițiștii locali, jandarmii, dar și agenții de la Secția 3 de Poliție, precum și cei de la Danyflor, care au luat caii de pe domeniul public.

„Animalele au fost ridicate de pe domeniul public de cei de la Danyflor. Se încearcă identificarea proprietarului, care urmează să fie amendat”, ne-au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii au mereu de furcă cu astfel de situații, de-a lungul anilor fiind aplicate mai multe amenzi stăpânilor de cai. S-au întâlnit cu ei în Lunei, în Plopi, în Mehala, dar și în alte zone din oraș.

sursa: tion.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *