Caravana TIFF ajunge la Timisoara. Sapte zile de filme bune la Gradina de Vara

Șapte zile de povești de dragoste, comedii, thrillere și documentare proiectate pe marele ecran îi așteaptă pe timișoreni, la Grădina de Vară Capitol. Caravana TIFF ajunge la Timișoara pe 28 august și, timp de o săptămână, va proiecta filme bune în fiecare seară, începând cu ora 21.30, intrarea spectatorilor fiind gratuită.

Toate filmele care vor fi proiectate au făcut parte din selecția celui mai mare eveniment cinematografic din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), și s-au făcut remarcate în festivaluri, câștigându-și fani în rândul criticilor, dar și al publicului larg.

O producție internațională filmată parțial în Transilvania va deschide serile de cinema în aer liber din Grădina de Vară Capitol: „Povestea iubirii”, în regia lui Radu Mihăileanu.

„La TIFF, filmul a strâns peste 3.000 de spectatori la o singură proiecție, seducând publicul cu povestea a doi oameni a căror dragoste traversează decenii și continente. Proiecțiile continuă apoi cu un thriller captivant nominalizat la șase premii Goya, «Dumnezeu să ne ierte», și comedia italiană «Nebune de fericire», aventura a două femei cum nu se poate mai diferite, care se împrietenesc la o clinică de psihiatrie”, anunță organizatorii.

Vă prezentăm în continuare programul complet.

Luni, 28 august

Povestea iubirii / The History of Love (r. Radu Mihăileanu) | Franța, Canada, România, SUA, 134’

New York, secolul 21. Leo, un bătrân imigrant polonez, trăieşte rememorând marea iubire a vieţii sale. La celălalt capăt al metropolei, în Brooklyn, adolescenta Alma îşi dă seama cu uimire că s-a îndrăgostit de chipeşul ei coleg de clasă. Nimic nu pare să-i lege pe bătrânul Leo şi pe tânăra Alma. Şi cu toate acestea… Cel mai nou film al lui Radu Mihăileanu, cu Derek Jacobi, Sophie Nelisse, Gemma Arterton, Elliot Gould. Filmat parţial în Transilvania!

 

Marți, 29 august

Dumnezeu să ne ierte / Que Dios nos perdone (r. Rodrigo Sorogoyen) | Spania, 124’

Madrid, 2011. Milioane de pelerini aşteaptă vizita Papei. Doi polițiști se confruntă cu o serie de crime oribile. Primesc ordinul de a rezolva cazul cât mai discret, dar acţiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului… Multi-premiat în festivaluri și nominalizat la șase premii Goya. „Un film magnific” – El Pais.

 

 

Miercuri, 30 august

Nebune de fericire / La pazza gioia  (r. Paolo Virzì) | Italia, Franța, 116’

Beatrice este o gură-spartă. Se crede contesă miliardară cu acces la liderii globali. Donatella este o tânără tăcută, cu trupul acoperit de tatuaje, prizonieră a propriului mister. Amândouă sunt paciente într-un ospiciu. Evadarea lor se va transforma într-o amuzantă şi emoţionantă aventură. Selecție la Cannes și marele premiu la Valladolid!

Joi, 31 august

Vara s-a sfârșit (r. Radu Potcoavă) | România, 105’

Eclipsa totală de soare din 1999. Doi puști își petrec vacanța de vară la Cernavodă, pe malul Dunării. Unul dintre ei acceptă să-l ajute pe celălalt să-și șantajeze tatăl absent înscenându-și răpirea, fără să-și dea seama de consecințele jocului lor. Cu: Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Nicholas Bohor, Dan Hurduc.

 

 

Vineri, 1 septembrie

(M)ucenicul / The Student (r. Kirill) | Rusia, 118’ N-15

Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren. Premiul François Chalais la Cannes!

 

 

Sâmbătă, 2 septembrie

Varză, cartofi și alți demoni (r. Şerban Georgescu) | România, Germania, 64’

Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut? Cel mai bun documentar – Premiile UCIN 2017.

Duminică, 3 septembrie

Toate nopțile albe / All These Sleepless Nights (r. Michal Marczak) | Polonia, UK, 100’ N-15

Ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care se mulțumește să doarmă? Kris și prietenul său cel mai bun, Michal, își trăiesc viața și iubirile la maxim, hoinărind neobosiți pe străzile Varșoviei, plutind în deriva nesiguranței și a euforiei tinereții. Premiul pentru regie la competiția World Cinema – Documentar la Festivalul de la Sundance!

Ajunsă la a opta ediție, Caravana TIFF este unul dintre cele mai ample proiecte ale Festivalului Internațional de Film Transilvania, peste 30.000 de spectatori urmărind filme în aer liber anul trecut, între lunile iulie și septembrie.

sursa:tion.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *