Castelul Corvinilor a fost inclus într-o emisiune filatelică limitată

Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost inclus pe un timbru poştal în valoare de 4 lei şi 50 de bani, emis de Romfilatelia.

Colecţionarii au posibilitatea să-şi doteze clasoarele şi cu o serie limitată de 420 de plicuri cu timbru şi ştampilă cu menţiunea ‘prima zi’. “Acest plic a fost editat doar în 420 de exemplare, element ce-i conferă o ridicată valoare filatelică. În cadrul aceluiaşi concept a fost lansat în 353 de exemplare un album special ce reuneşte un timbru nedantelat al emisiunii şi o medalie ce reprezintă imaginea castelului şi bustul lui Ioan de Hunedoara”, a declarat primarul Devei, Dan Bobouţanu.

 

Considerat ca unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea. Construcţia este impunătoare şi poate fi observată de la distanţă, accesul spre castel fiind posibil pe un drum care ocoleşte zona fostului combinat siderurgic din Hunedoara.

Anul trecut Castelul Corvinilor a fost vizitat de peste 300.000 de turişti, numărul celor care au venit să vadă acest monument istoric fiind în creştere de la an la an.

sursa: rador.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *