CCR: Parlamentarii, miniștrii, edilii nu pot avea calitatea de comerciant persoană fizică

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis la Legea pentru modificarea Legii 161/2003, constatând că sunt neconstituţionale modificările prin care parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene pot avea calitatea de comerciant persoană fizică, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Pe 18 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003.

Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

“Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie”, arăta şeful statului în sesizarea adresată CCR.

Preşedintele Iohannis a invocat motive de neconstituţionalitate extrinsecă. Astfel, el afirma că prin articolul unic pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se abrogă dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, ce instituie incompatibilitatea între calitatea de deputat şi senator şi calitatea de comerciant persoană fizică.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *