Ceartă pentru fosta prefectură. Unii aleşi locali vor să o cumpere, alţii nu!

Consiliul Local Lugoj a renunţat la dreptul de preemţiune pe care îl avea conform legii pentru cumpărarea clădirii fostei prefecturi.

Actualul proprietar a scos imobilul la vânzare contra sumei de 3.000.000 de euro, după ce, în urmă cu zece ani,  a cumpărat clădirea cu 870 de mii de euro tot de la Primăria Lugoj. Imobilul se afla atunci într-o stare avansată de degradare, iar noul proprietar susţine că a cheltuit peste două milioane de euro să-l reabiliteze.

Discuţia din şedinţa de joi a Consiliului Local, pentru proiectul de hotărâre privind dreptul de preemţiune pentru clădirea fostei prefecturi, a fost începută de primarul Francisc Boldea. Edilul le-a cerut consilierilor locali să nu-şi exprime acest drept deoarece el nu va gira o astfel de tranzacţie.

“Eu nu voi semna niciodată un astfel de document. A mai fost şi un precedent, cu un primar din Baia Mare care a păţit-o rău de tot pentru că a cumpărat un imobil de trei ori mai scump după ce tot primăria l-a vândut. Eu nu o să semnez aşa ceva şi trebuie să ţineţi cont că această clădire mai are şi o coadă de peste un milion de euro, o ipotecă la o bancă”, a spus Boldea.

Consilierii liberali au propus un amendament, ca primăria să îi facă o ofertă actualului proprietar la un preţ mai mic, chiar cel cu care acesta a cumpărat clădirea în urmă cu zece ani. Primarul nu a fost de acord şi amendamentul a fost respins de majoritate PSD-ALDE.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *