Cele mai crude femei din istoria Evului Mediu

Un top al celor mai năpraznice doamne din istorie nu le poate ocoli, sub nicio formă, pe Elisabeta Bathory (Contesa Dracula), pe Maria Tudor (Bloody Mary) sau pe Isabella de Castilla (Stăpâna lui Torquemada).

Erau puternice şi bogate. Uneori erau şi nemaivăzut de frumoase. Însă nu le era de ajuns. Aşa că au devenit malefice. Cele mai crude femei din Evul Mediu au avut, toate, descendenţă regală şi s-au dovedit duşmani de moarte ai creştinilor. Contesa Dracula Fără îndoială, cruzimea poate să îmbrace mai multe forme.

Unguroaica Elisabeta de Bathory (7 august 1560- 21 august 1614) a reuşit însă să ducă totul la superlativ, motiv pentru care a şi fost supranumită „Contesa Dracula” sau „Tigroaica din Csejte”.

S-a născut la Nyírbátor în Ungaria şi şi-a petrecut copilăria la castelul din Nagyecsed. Tatăl ei a fost George Báthory, fratele lui Andrei Báthory, care a fost voievod al Transilvaniei, iar mama sa a fost Anna Báthory (1539–1570), fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu, un alt voievod al Transilvaniei. Prin mama sa, Elisabeta era verişoară cu nobilul maghiar Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi principe al Transilvaniei.

 

A fost căsătorită la 11 ani, din raţiuni politice, iar la 14 ani a dat naştere primului ei copil, o fată, rezultată din relaţia adulteră cu un funcţionar de la cancelaria soţului. Scandalul este muşamalizat, însă, ulterior, aveau să iasă la iveală gravele probleme psihice ale contesei.

Legendele ţesute în jurul Elisabetei Bathory o prezintă ca pe o obsedată de sânge, de crime ritualice în grup şi de torturarea victimelor în cele mai neobişnuite feluri. Se spune că Elisabeta de Bathory, împreună cu alte patru femei (cu care forma un fel de cerc amoros lesbian), au torturat prin muşcare, înţepare, tăiere, bătaie, ardere şi au ucis mai mult de 650 de fete şi de femei tinere.

Victimele făceau parte din familii sărace şi ajungeau de regulă ca slujnice la castelul Csjte, aparţinând familiei sângeroasei contese. Există chiar şi o legendă potrivit căreia Elisabeta obişnuia să facă baie în sângele victimelor ei deoarece credea ca aşa va rămâne tânără pe veci.

Acuzată de crime încă din 1602, chiar arestată la un moment dat, Elisabeta nu a fost supusă niciodată unui proces (culmea este că trei dintre complicii ei au fost condamnaţi la moarte şi executaţi), însă familia ei a închis-o pe viaţă, în 1610, în castelul Čachtice.

A fost zidită într-un turn îngust fără ferestre, doar cu câteva găuri prin care primea mâncarea şi aerul necesar. A fost întemniţată timp de patru ani, până la 24 august 1614, când a fost găsită moartă de către un paznic.

Bloody Mary.

Chiar dacă denumirea de Bloody Mary duce cu gândul, în majoritatea cazurilor, la băutura sinonimă, ea vine de fapt de la Regina Maria I a Angliei (18 februarie 1516-17 noiembrie 1558), cunoscută şi sub numele de Maria I sau de Maria Tudor.

Maria a fost singurul copil care a supravieţuit copilăriei al regelui Henric al VIII-lea şi al primei lui soţii Caterina de Aragon. Prin mama sa, Maria era nepoată a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Isabelei de Castilia.

Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor. La 6 iulie 1553, la vârsta de 15 ani, fratele ei, Eduard al VI-lea moare de o infecţie pulmonară.

 

Sfătuit de John Dudley, Duce de Northumberland, Eduard îşi exclude surorile din linia de succesiune, în testamentul său.

În locul lor, Eduard o numeşte pe nora lui Dudley, Lady Jane Grey, nepoata surorii mai mici a lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor, regină a Franţei. Totuşi această excludere contravine celui de-al treilea Act de Succesiune din 1544.

În preajma morţii lui Eduard, Maria a fost chemată la Londra de la castelul Framlingham din Suffolk. Iniţial Maria a ezitat; ea a suspectat că acessta ar fi un pretext pentru a o captura şi a facilita astfel ascensiunea lui Lady Jane la tron. La 10 iulie 1553, Lady Jane Grey şi-a asumat tronul ca regină a Angliei în ceea ce poate fi descris ca o lovitură de stat orchestrată de Dudley şi de suporterii acestuia. Falsa regină a fost deposedată la 22 iulie 1553.

Maria a intrat triumfătoare în Londra pe un val de sprijin popular. Grey şi Dudley au fost închişi în Turnul Londrei. Deşi Maria a înţeles că tânăra Lady Jane a fost un pion în schema lui Dudley, ea şi-a executat verişoara în vârstă de 16 ani. Ulterior, se converteşte la catolicism şi începe o prigoană fără precedent contra protestanţilor.

Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ 300 de opozanţi religioşi, drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).

Stăpâna lui Torquemada

Deşi o creştină împătimită, cu o aură de femeie luminată (Columb a descoperit America în timpul domniei ei, cu sprijinul direct al coroanei Spaniei), Isabella de Castillia (22 aprilie 1451-25 noiembrie 1504) este, în acelaşi timp, una dintre cele mai crude femei din istorie.

Împreună cu soţul ei, Ferdinand al II-lea de Aragon, pun bazele Inchiziţiei spaniole, instituţie ecleziastică cu mult mai crudă decât inchiziţia papală. Odată cu numirea călugărului dominican Tomás de Torquemada în funcţia de inchizitor general, regii catolici au instaurat o politică de „curăţire religioasă”, care a vizat evreii, musulmanii, dar şi creştinii care nu era catolici.

 

Pe 31 martie 1492, a fost emis Decretul de la Alhambra privind expulzarea evreilor, care aveau la dispoziţie patru luni (31 martie-31 iulie) ca să plece definitiv, cu intedicţia de a-şi lua cu sine bunurile imobile, precum şi aurul şi argintul. În caz contrar, erau condamnaţi la moarte, iar toate bunurile lor erau confiscate.

Aproximativ 200.000 de oameni au părăsit atunci Spania. O parte dintre evrei au ales să se convertească, dar aceia au devenit apoi ţinta predilectă a persecuţiilor Inchiziţiei spaniole. Iniţial musulmanilor din Granada li s-a promis libertate religioasă, dar în scurt timp presiunea pentru a se converti la catolicism a crescut, şi până la urmă o politică de expulzare sau convertire a fost instaurată în 1502.

Mii de oameni au fost ucişi sub pretexte religioase care, în final, s-au dovedit mai ales economice, căci averile victimelor erau împărţite între Coroană şi Biserică.

Regina masacrului hughenoţilor

Caterina de Medici (13 aprilie 1519- 5 ianuarie 1589), a fost regina Franţei şi soţia regelui Henric al II-lea al Franţei, precum şi mamă a trei regi aparţinând Casei de Valois.

S-a născut în Italia, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici, iar mai târziu a trăit în Franţa sub numele Catherine de Médicis. Mai întâi regină, apoi regentă a Franţei, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea. Numele său este legat de războaiele religioase. Rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o figură controversată, chiar şi în prezent.

Masacrul din Ziua Sf. Bartolomeu a fost mai curând o lună de crime oribile ( 23 august- 29 septembrie), în care hughenoţii au fost ucişi in masă, până când Navarre s-a convertit la catolicism. Caterina este învinuită şi de moartea Jeannei d’Albret, regina Navarrei.

Ducesa Morţii

Lucrezia Borgia (18 Aprilie 1480-24 iunie 1519), face parte din una dintre cele mai controversate familii din istorie, iar povestea ei este profund marcată de această legătură de sânge. Familia Borgia este renumită pentru înşelăciuni, asasinări, corupţie, perversiuni sexuale şi nu numai.

Despre Lucrezia se stie că a avut trei mariaje care au avut ca scop servirea intereselor politice şi economice ale familiei, însă este clar că avea o influenţă foarte mare şi printre oamenii bisericii.Există, de altfel, şi un tablou celebru ce o înfăţişează pe Lucrezia pe scaunul papal în locul tatălui ei, Papa Alexandru VI. Ca de altfel tot restul familiei, de-a lungul secolelor, Lucreţia a fost subiectul a numeroase calomnii şi acuzaţii.

 

Cele mai insistente o descriau ca un fel de Mesalina, intrigantă, sângeroasă, coruptă, nu supusă, ci complice a tatălui şi fratelui său. Toate acestea sunt purtate posterităţii şi datorită numeroşilor duşmani ai familiei Borgia, printre care şi Sannazzaro, (care a definit-o „fiică, soţie, noră a papei”), Pontano şi Guicciardini.

Faimoasa acuzaţie că ar avea o relaţie incestuoasă cu tatăl său, a fost lansată de primul soţ, Giovanni Sforza, în timpul procesului pentru anularea căsătoriei, în care era acuzat de impotenţă. Istoricii presupun că a fost o simplă calomnie, lansată în timpul unui atac de furie, datorită orgoliului rănit.

Altă acuzaţie „la modă” în ceea ce o priveşte pe Lucrezia Borgia este folosirea unei otrăvi, cantarella, cu ajutorul căreia îşi elimina duşmanii. Lucrezia este asociată folosirii acestei otrăvi după punerea în scenă a tragediei romantice a lui Victor Hugo: „un venin puternic – spune Lucreţia – un venin, la gândul căruia orice italian ce cunoaşte istoria ultimilor douăzeci de ani, păleşte. Nimeni pe lumea asta cunoaşte antidotul acestei compoziţii teribile, nimeni, în afară de Papa, domnul Valentino şi de mine”.

Dar chimiştii şi toxicologii din zilele noastre sunt convinşi că această cantarella, otravă capabilă să ucidă cu precizie, este doar o legendă legată de familia Borgia.

sursa: adevarul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *