Celebră jurnalistă din Malta, ucisă de o bombă pusă sub maşina ei

Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, a fost ucisă luni în explozia unei bombe plasată sub mașina ei.

Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a devenit celebră după ce a publicat o serie de articole în care îl acuza de corupţie pe premierul Joseph Muscat şi anturajul acestuia. Muscat a negat toate acuzaţiile, spunând că nu se va opri până când autorii asasinatului nu vor fi găsiţi.

Maşina în care se afla a fost spulberată de explozia puternică. Jurnalista  a coordonat investigaţia”Panama Papers” în micul stat insular.

 

Postările ei pe blogul personal adunau mai mulţi cititori decât marile ziare din Malta, însă derajau atât politicieni cât şi personaje influente ale lumii interlope.

Doar cu jumătate de oră înainte să moară, jurnalista a scris: “Zilele astea găseşti şarlatani peste tot. Situaţia e disperată.”

Premierul maltez s-a angajat public să-i găsească pe vinovaţi, iar poliţia locală va primi ajutorul FBI.

“Este sfârşitul democraţiei şi libertăţii de exprimare”, a spus Adrian Delia, liderul opoziţie malteze. Galizia era pe lista celor mai influenţi 28 de europeni în 2017, realizată de Politico.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *