CFR Călători: 102 trenuri anulate

CFR Călători a anulat 102 trenuri din cele 1.300 de garnituri ale companiei care circulă zilnic în România și atrage atenția că și în cursul zilei de joi circulația trenurilor va fi adaptată condițiilor meteo extreme, intervenindu-se constant cu utilaje și echipaje feroviare pe raza regionalelor București, Galați și Constanța.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a companiei, în prezent nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, circulația fiind adaptată condițiilor meteo nefavorabile.

„În funcție de evoluția vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile orașe, astfel încât să nu existe zone izolate. Menționăm că circulația trenurilor va fi adaptată condițiilor meteo extreme și pe parcursul zilei de joi. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare pe raza regionalelor București, Galați, Constanța. Așa cum s-a întâmplat zilele anterioare, și astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, sandvișuri, în funcție de posibilitățile din teren. Prioritatea noastră este aceea de a asigura oamenilor un transport fără riscuri și de a realiza legături între marile orașe, pe magistrale. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri”, spune CFR Călători.

Pe magistrala București — Constanța, trenurile circulă în continuare remorcate cu locomotive Diesel, din cauza pericolului formării sulurilor de zăpadă. În cursul zilei de joi, sunt programate să asigure legătura între cele două orașe și retur următoarele trenuri: R 13073, București Obor (plecare 7:40), IR 1583 București Nord (plecare 9:32), IR 12895, București Nord (plecare 15:00), R 13071, București Obor (plecare 17:00), IR 1635, București Nord (plecare 20:20), IR 1636 Constanța (plecare 5:30), R 8002 Constanța (plecare 5:54), IR 1584 Constanța (plecare 14:00), R 8004 Constanța (plecare 14.41) și IR 12896 Constanța (plecare 19:00).

CFR Călători precizează că lista trenurilor anulate va fi actualizată periodic, în funcție de evoluția condițiilor meteo și de situația din teren.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *