Concurs de barci trasnite, din materiale reciclabile, pe Bega, cu 25 de ambarcatiuni la start

S-au încheiat înscrierile pentru concursul de ambarcațiuni din materiale reciclabile care va avea loc pe Bega. „Make it, Race it, Recycle it!” este titulatura sub care se va desfășura o nouă cursă cu bărci realizate din materiale reciclabile pe Bega.

Startul în inedita cursă se va da sâmbătă, în 3 iunie, la ora 9, pe Bega, în spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara. La ediția din 2017 participă 21 de concurenți cu 25 de ambarcațiuni realizate din materiale reciclabile.

Datorită creativității de care au dat dovadă echipele participante anul trecut, concursul a ajuns la cea de-a doua ediție. Anul trecut, bărcile au avut tot felul de forme, care de care mai trăsnite, și au fost lansate cu succes la apă. Anul acesta, concurenții înscriși își pun deja în practică ideile și unii au început deja construcția ambarcațiunilor, din materiale reciclabile, care vor fi lansate pe Bega.

„Make it! Race it! Recycle it! este o competiție sportivă neconvențională care se adresează în special companiilor, organizațiilor și instituțiilor. Învățăm să recuperăm materiale, să le reutilizăm și să protejăm mediul cu zâmbetul pe buze”, a spus Radu Rusu, de la EcoStuff România, inițiatorul acțiunii.

Se va premia cea mai rapidă ambarcațiune, cea mai faină temă, cel mai inovator design, People’s choice, Premiul Special EcoStuff și Titanic Award.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *