Conflict diplomatic: Ambasada Israelului, reacţie dură la declaraţiile deputatului PSD, Nicolae Bacalbașa

Ambasada Israelului reacţionează dur la afirmaţiile deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa, cel care a comparat protestatarii din Piaţa Victoriei cu teroriştii Hamas.

“Ambasada Statului Israel a luat cunoștință de afirmațiile scandaloase și neadevărate ale domnului deputat Nicolae Bacalbașa. În numele statului evreu, dorim să-i atragem atenția politicianului român că declarațiile sale denaturează faptele cu privire la situația din ultimele luni de la granița cu Fâșia Gaza și am aprecia ca domnul deputat să se informeze în profunzime înainte de a face comparații nepotrivite și șocante.

Atacurile violente asupra civililor israelieni, coordonate în ultimele luni de gruparea teroristă Hamas, nu vor rămâne niciodată fără răspuns din partea noastră. Statul Israel își va apăra mereu poporul împotriva oricăror încercări de a-l suprima.

Domnul Bacalbașa îi insultă cu afirmațiile sale și pe protestatarii români pașnici care au fost prezenți în Piața Victoriei, asociindu-i cu teroriștii Hamas.

Ca urmare, solicităm public domnului Bacalbașa să-și retragă spusele și să se asigure că pe viitor, astfel de asocieri cel puțin neadecvate să nu se mai regăsească în discursul domniei sale”, precizează Ambasada Israelului în România.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *