Constantin Sima, fost adjunct al ministrului Justiţiei, audiat la DNA

Procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, a ajuns, luni, la sediul DNA, unde a fost citat în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.

Constantin Sima a fost detaşat de la Parchetul General la Ministerul Justiţiei, după ce portofoliul a fost preluat de Florin Iordache. Ulterior, după demararea anchetei privind redactarea şi adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor, procurorul general al României a cerut retragerea acestuia, cerere aprobată de CSM. În aceeaşi situaţie este şi Oana Hăineală.

Procurorii DNA au deschis o anchetă ca urmare a unei sesizări primite după adoptarea OUG 13, dechizând o anchetă. DNA a cerut documente Ministerului Justiţiei privind persoanele care au lucrat la redactarea proiectelor.

sursa: gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *