Corul ”Ion Vidu”, pe scena Bienalei ”Augustin Bena” din Cluj-Napoca

Corul ”Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Oniţa, va prezenta, sâmbătă, 20 octombrie, pe scena Sălii ”Auditorium Maximum” din Cluj Napoca, un concert extraordinar, în cadrul Bienalei Naționale de Muzică ”Augustin Bena”, ajunsă la a X-a ediție.

La invitația organizatorilor, Primăria Muncipiului Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană ”Casino” Cluj-Napoca, Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca și Corala ”Voci Transilvane” Cluj-Napoca, într-o companie selectă – Corul de Cameră ”Preludiu” din București, Corul ”Marea Unire” din Iași, Corul ”Ars Nova” din Pitești, Corala ”Voci Transilvane” din Cluj-Napoca” și Corul de Cameră ”Capella Transylvanica” din Cluj-Napoca – prestigiosul cor lugojean va reprezenta Banatul la acest prestigios festival dedicat, la ediție Jubiliară, Marii Sărbători a Centenarului Marii Uniri de la 1918.

”Repertoriul coralei lugojene va fi unul exclusiv românesc, alcătuit din piese de inspirație folclorică, ale renumiților compozitori Ion Vidu și Augustin Bena. În mod festiv, la finalul Galei de concerte, toate corurile participante vor interpreta împreună piesa Trăiască România Mare, de Abraham Levy-Ivela”, ne-a declarat Tudor Trăilă, directorul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

Soliștii corului lugojean vor fi soprana Maria Virginia Onița și baritonul Bogdan Sărăcin.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *