Coşmarul traficului rutier din Făget se poate încheia în câteva zile

Deschiderea autostrăzii Traian Vuia – Margina așteptată încă de la sfârșitul anului trecut ar putea avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, susține primarul comunei Margina, Ionel Costa, care a participat luni, în calitate de invitat, la recepția lucrării. Odată cu deschiderea autostrăzii, Făgetul scapă de traficul infernal cu care se confruntă din cauza mașinilor care circulă spre și dinspre A1.

Am fost primarii din Traian Vuia, Dumbrava, Făget și Margina. A fost o comisie din 30-40 de persoane. Noi am fost în calitate de invitați. Au fost mici obiecții. Mai au timp (n.r. reprezentanții firmei constructoare) azi, mâine, poimâine să facă mici corecții. S-au verificat taluzurile. Ce nu aveau la fața locului, procese verbale și alte documente vor fi prezentate și apoi se poate deschide autostrada”, a declarat primarul din Margina, potrivit căruia „ochiometric autostrada arată bine, dar nu poți ști ce e dedesubt”.

Primarul din Margina a declarat că a făcut tot ce e posibil pentru ca tranzitarea comunei să se realizeze în condiții bune, iar odată cu deschiderea autostrăzii așteaptă și investitori. „Am găsit înțelegere la CFR și am modernizat trecerea de cale ferată din Margina. Margina Colonie este sub un km. Făgetul avea 4-5 km în care trebuie să mergi cu limită de viteză, plus că erau treceri de pietoni. Impactul nu va fi atât de mare ca în Făget. Va fi disconfort, dar disconfortul ăsta e compensat că ai un nod de coborâre și e posibil să vină investitori în zonă”, a declarat primarul din Margina.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.