CSM Lugoj câștigă în premieră cu CSM Târgoviște și trimite argintul la București

Voleibalistele de la CSM Lugoj au jucat cel mai important rol dintre echipele angrenate în ultima etapă campionatului, fiind formația care a decis la vârf clasamentul final al ediției 2016-2017.

 

 

 

 

Prezența în primele șase echipe ale României, câștigată după sezonul regulat, nu a fost întâmplătoare pentru CSM Lugoj, iar dovada a venit chiar înaintea fluierului de final al sezonului. CSM Lugoj a încheiat anul competițional cu o victorie surprinzătoare în fața vicecampioanei ediției trecute, câștigătoarea Cupei și Supercupei României, CSM Târgoviște, de care a dispus cu 3-1, rezultat ce a decis podiumul primei ligi feminine.

Aflată la egalitate de puncte cu CSM București, dar cu un setaveraj superior, echipa din Târgoviște avea nevoie de o victorie de trei puncte pentru a păstra argintul, însă CSM Lugoj a răsturnat calculele hârtiei și s-a impus, înregistrând prima victorie din play off. Succesul a însemnat automat trimiterea medaliilor de argint la CSM București.

 

 

Succesul lugojencelor nu a fost până la urmă întâmplător, acestea având o evoluție solidă în aproape toate jocurile de pe teren propriu, lucru de care și formația din Târgoviște a fost conștientă. Chiar dacă declarațiile conducătorilor formației oaspete au fost ușor prea optimiste, catalogând jocul din sala ”Ghermănescu” drept o simplă formalitate. Formalitatea s-a complicat în urma unei evoluții aproape perfecte în jocul de miercuri, în care totul a funcționat la parametri ideali.

Cu o preluare ce a avut procent pozitiv peste 70%, o apărare precisă, blocaje eficiente și atacuri finalizate era greu ca Lugojul să piardă jocul. Un joc despre care chiar Dragan Nesic, antrenorul oaspeților spunea că a fost cel mai bun al Lugojului din campionat, felicitând gruparea de pe Timiș.

 

 

 

Cu această bornă atinsă, formația reprezentativă a județului Timiș încheie cu an ce a înregistrat numeroase premiere, fiind cu siguranță cel mai bun an al voleiului lugojean. Au fost depășite singurele echipe din campionat ce nu contabilizau înfrângeri cu Lugojul, Știința Bacău și CSM Târgoviște, au debutat în prima ligă jucătoare de foarte tinere, borna minimă fiind 13 ani (Georgiana Popa), totul culminând cu calificarea în play-off, în dauna unor echipe cu bugete și loturi mai valoroase.

Statistic, elevele lui Valerijan Luka termină campionatul pe poziția a 6-a, cu 35 de puncte, adunate după 12 victorii. Felicitări tuturor!

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *