Cum și-a refăcut viața ucigașul Mihaelei Runceanu, la 10 ani de la eliberare

Lui Cosmin Ştefănescu (48 ani) îi prieşte aerul libertăţii! Eliberat după 17 de ani de detenţie pentru că a ucis-o pe Mihaela Runceanu, una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe ale Epocii de Aur, bărbatul a fugit la aproape 3.000 de kilometri distanţă de România ca să-şi refacă viaţa.

 

Nimeni nu va uita niciodată modul în care a murit, la 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu, una dintre cele mai iubite soliste din România. Principalul suspect, un amic de-al artistei, Cosmin Ştefănescu, a fost găsit vinovat şi condamnat la 25 de ani de închisoare, deşi a susţinut tot timpul că i-au fost înscenate acuzaţiile. Cosmin a fost graţiat în 2006, printr-un decret semnat de Ion Iliescu.

 

 

 

 

Nu i-a fost teamă de oprobriul public şi a încercat să se angajeze.  În primă fază, ca vânzător la un magazin de haine, din Capitală. Doar că lumea a început să-l recunoască, iar curiozităţile erau din ce în ce mai multe cu privire la ce i s-a întâmplat Mihaelei Runceanu. Cosmin nu a mai putut face faţă întrebărilor şi s-a retras în casa părintească, într-o localitate de lângă Bucureşti. Libertatea, după cei 17 ani de detenţie, s-a dovedit mai grea decât şi-ar fi imaginat. Şi asta din cauza problemelor de reintegrare în societate. Salvarea lui a venit, recent, din partea unor prieteni care au rămas alături de el în tot acest timp şi i-au oferit posibilitatea de a lucra, însă departe de România. ”Mi-e bine. Am plecat în Anglia. Lucrez la un depozit, în apropiere de Londra. Nu vreau să mai ştiu nimic despre România. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Motivaţia o găsim în noi dacă o căutăm adânc”, a spus Cosmin.

 

 

 

Licenţiat în psihologie, bărbatul şi-ar dori să-şi echivaleze studiile pentru a renunţa la munca de jos şi a practica o meserie pe măsura studiilor sale. Oricum ar fi, viaţa din Anglia îi prieşte. Cosmin se distrează în fiecare weekend alături de prietenii lui şi bat la pas marile oraşe de-acolo, dovadă şi zecile de poze pe care aceştia le fac la fiecare călătorie.

 

 

 

 

Filmul crimei 

Daniel Cosmin Ştefănescu a fost acuzat că a ucis-o cu brutalitate pe Mihaela Runceanu (34 de ani) în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1989, în jurul orei 1.00, în propria ei casă. Artista a fost strangulată cu cablul de la telefon, apoi arsă cu cruzime, când era încă vie. Mihaela Runceanu îl chemase pe Daniel Cosmin Ştefănescu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, în garsoniera ei din Dristor, să vadă împreună un film la video. Erau amici de aproape un an, de când o prietenă comună le făcuse cunoştinţă. Cântăreaţa era supărată şi tocmai de aceea nici nu a rămas să vadă pelicula până la capăt. I-a spus bărbatului că merge să facă o baie şi apoi la culcare. S-au înţeles ca el să plece, atunci când se termină filmul. Însă, potrivit rechizitoriului, după ce artista a adormit, Daniel a sugrumat-o cu un cablu de telefon şi apoi a dat foc locuinţei. Ştefănescu a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie, dar a fost eliberat în 2006, după 17 ani.

sursa: click.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *