Cupa „VTM Timiș – Nădrag 2018”

Sâmbătă, 14 iulie, la Nădrag va avea loc o nouă competiție automobilistică: Cupa „VTM Timiș – Nădrag 2018”, o întrecere de viteză pe traseu montan desfășurată în cadrul ediției a V-a a Cupei României la Automobilism „ACR – CNAK Timiș 2018”.

Competiția, organizată de Auto Club Rally Timiș, împreună cu A.C.R. Timiș și Comisia de Automobilism și Karting Timiș, se va desfășura pe Drumul Județean 681 Nădrag-Fârdea, pe un traseu în lungime de 3 kilometri.

“Vor fi prezentţi la start peste 30 de concurenţi. Concursul va consta din şase manşe, două manşe de recunoaştere, două de antrenament şi două de concurs efectiv. Printre favoriţi ar fi Sorin Bălan, care are cea mai puternică maşină din concurs, Marius Giurisici, fostul campion pe Timiş şi alţii, cine e mai bun câştigă”, ne-a declarant Ladislau Giurisici, directorul concusului.

Sâmbătă dimineața, la ora 8, se va deschide parcul tehnic, urmând ca între 8.30 și 9.30 să se efectueze verificările tehnice. Startul primului concurent în manșa de recunoaștere este programat la ora 10:01, iar în manșa de antrenamente cronometrate la ora 11:01.

Cele două manșe de concurs vor debuta la orele 12:00 și la 13:00.

Pentru ca spectatorii să le poată admira de aproape, organizatorii au programat o defilare a mașinilor de concurs, prin Nădrag, la ora 14, apoi, de la ora 14.15, mașinile vor fi expuse pentru a fi admirate.

Festivitatea de premiere este programată pentru ora 15, în centrul Nădragului.

În ziua 14 iulie, între orele 8 și 16, circulația va fi închisă pe DJ 681, de la intersecția cu DJ 681B, pe o distanță de 3,5 kilometri spre satul Hăuzești.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *