Cuplu de români; jaf ca-n filme, la o măcelărie din Italia!

Un cuplu de români a jefuit ca-n filme o măcelărie, în Italia, înarmţi cu puşcă şi pistoale. Românii au intrat peste măcelar ziua-n amiaza mare, mascaţi cu cagule şi înarmaţi până în dinţi.

Miercuri la ora 13:15, carabinierii din Compagnia di Vasto au primit un apel despre un jaf în derulare la măcelăria Di Nanno, pe șoseaua de centură din Histoniense. Doi oameni mascaţi, înarmaţi cu o puşcă şi pistoale au intrat peste măcelar, l-au ameninţat, au luat toţi banii din casa de marcat şi după ce l-au legat pe proprietar au fugit.

În mai puţin de o oră cei doi făptaşi au fost prinşi şi s-a dovedit că era vorba despre un cuplu de români. G. Z. și G. P., ambii în vârstă de 48 de ani, rezidenți în Monteodorisio. Au fost capturaţi chiar în locuinţa lor, în timp ce încercau să ascundă dovezile jafului.

Poliţiştii au descoperit un adevărat arsenal, o puşcă, două pistoale, cartuşe, mănuşi, cagule de schi şi o şapcă, toate folosite la jaf. Cei doi au fost apoi confruntaţi cu înregistrările de pe camerele de supraveghere.

Ei au recunoscut că au venit la măcelărie cu un Fiat Punto, iar după ce au dat lovitura s-au oprit cu maşina la o patiserie în apropiere lociunţei lor, unde au băut câte un suc. Poliţiştii au descoperit că femeia fusese de mai multe ori arestată în Italia pentru furt.

Cei doi au fost plasaţi sub custodia poliţiei şi vor fi judecaţi pentru jaf armat.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *