Curtea de Conturi cere Primăriei Lugoj rambursarea rapidă a împrumuturilor

Anul și controlul la Primăria Municipiului Lugoj, care a fost verificată din nou de Curtea de Conturi Timiș, la nici un an de la ultima inspecție.

Curtea de Conturi a finalizat un nou control la Primăria Lu­goj, prin care s-a verificat mo­dul de gestionare a împru­muturilor bancare contractate de către unitatea administrativ-teritorială.

După cum susține execu­tivul lugojean, inspectorii nu au găsit nereguli în activitatea de gestionare a banilor îm­pru­mutați.

“După trei săptămâni, Curtea de Conturi a terminat controlul privind gestionarea împrumuturilor luate de pri­mă­rie din credite bancare interne și externe pentru unele pro­iecte de investiții în oraș. În 2006 s-a luat un împrumut ex­­tern de circa 7 milioane de euro pentru modernizarea sta­ției de epurare, a drumu­rilor și a rețelelor de apă și ca­nalizare. Cu rambursarea acestui împrumut suntem la zi. Apoi în 2014 am atras un îm­prumut de 22,5 milioane de lei de la Intesa SanPaolo Bank, pentru a fi asigurați pe parte investițională. Până acum s-au cheltuit circa 8 mi­lioane de lei pe bran­șa­men­te rețea apă, pentru a refacere Pia­ța George Coșbuc, actualmente Timișul, modernizare drumuri și am cerut o aprobare de prelungire a împrumutului până în 2019. În acest împrumut am prevăzut și izolarea termică a blo­cu­ri­lor, dar programul guverna­mental prin care se putea rea­­l­iza, iar noi să fim parte la cofinanțare s-a sistat. Au mai fost obligațiunile muni­ci­pale din 2004, de 10 mili­oa­ne de lei, care până în 2014 s-au achitat toate. Con­clu­­zia verificărilor a fost că am îndeplinit corect și legal toate sarcinile pe care le-am avut și am primit ca temă de stu­diu posibilitatea ram­bur­sării mai rapide a împrumuturilor pentru a reduce do­bân­zile, în cazul în care avem fon­duri suficiente”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

La finalul anului primăria va trebui să dea un răspuns în ceea ce privește posibilitatea scurtării perioadei de rambursare.

sursa: redesteptarea.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *