Cutremur de 3,2 grade pe Richter în județul Vrancea, vineri la ora 07:13

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs, vineri dimineața, la ora locală 7:13, în județul Vrancea, la o adâncime de 113,9 kilometri, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc în apropierea orașelor Odobești (23 km), Panciu (27 km), Focșani (37 km), Mărășești (40 km) și Râmnicu Sărat (46 km), iar distanța față de București a fost de 162 de kilometri.

De la începutul lunii martie, în România s-au produs zece cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 grade pe scara Richter, cele cu magnitudine peste 4 având loc în această săptămână, unul în județul Vrancea de 4,1, iar celălalt în județul Buzău de 4,2 grade pe Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie în județul Buzău și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România după 1989 au fost înregistrate pe 30 și 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.

sursa: agerpres.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *