Declaraţia Unică 2018; ultima zi de depunere!

Declarația Unică 2018, în care trebuie declarate veniturile încasate în anul 2017, mai poate fi depusă  astăzi. Marţi, 31 iulie, este ultima zi de depunere a Declaraţiei Unice.

Declaratia unica poate fi depusă la ghişeele ANAF, prin poştă sau online.

Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia Unică online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro, conform Ministerului Finanţelor.

Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

Pentru depunerea online a declaraţiei până la 31 iulie, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *