Denis şi Ali Muntean, cuplu de poliţişti din SUA; de curând, o poză a ei a făcut înconjurul lumii

Fotografia a fost postată pe pagina oficială de Facebook a Biroului Şerifului din Ohio.

Ali Muntean este ofiţer de poliţie în statul Ohio şi are în supraveghere instituţiile şcolare din zonă. Aceasta a aflat de cazul unul băieţel, pe nume Davonte, care nu avea cum să ajungă la şcoală, mama lui fiind bolnavă. Imediat, femeia s-a oferit să-l ajute şi l-a rugat să urce în maşină.

Mamă a doi copii, Ali Muntean îşi doreşte să se implice mai mult în activităţile elevilor, ca să se apropie de aceştia şi să-i facă să înţeleagă că nu au de ce să le fie teamă de ea.

Nu este prima dată când Ali duce cu maşina din dotare elevii la şcoală. Femeia consideră că este ceva normal, un gest pe care ar trebui să-l facă toate cadrele din Poliţie atunci când este nevoie.

Pe lângă faptul că l-a dus pe băiat la şcoală, ofiţerul de poliţie i-a oferit şi un mic dejun  elevului.

sursa: one.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *