DNA, percheziţii la Spitalul Judeţean din Deva

DNA a ridicat documente de la Spitalul Judeţean din Deva, referitoare la organizarea unor concursuri care au avut loc în unitatea sanitară începând din anul 2013, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Spitalului Judeţean Deva, Livia Oros, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la unitatea medicală au ajuns doi ofiţeri de la DNA Alba, care au solicitat o serie de documente.

„Colegii mei vor pregăti copii după documente. Nu ştiu dacă este un dosar în care se fac cercetări in rem sau pe anumite persoane, pentru că nu mi-au comunicat explicit”, a declarat Livia Oros.

Sursa citată a confirmat că este vorba şi despre documente care vizează organizarea unor concursuri care au avut loc la spital începând din anul 2013, când conducerea spitalului era asigurată de Călin Laza.

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Călin Laza, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şi în anii trecuţi au avut loc controale similare.

„Anul trecut am avut trei controale de audit, un control al Corpului de Control al Consiliului Judeţean Hunedoara şi au fost doar probleme minore, de organizare”, a spus Călin Laza.

Fostul manager a adăugat că el nu a fost contactat de ofiţeri, afirmând însă că astfel de controale ale celor de la DNA au avut loc şi în trecut.

sursa: gandul.info

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *