Donații pentru secţia de nou născuţi a Spitalului Municipal Lugoj

Şase paturi nou nouţe şi 350 de cearşafuri – acesta este donaţia făcută de Crucea Roşie Timiş, în parteneriat cu firmele Procter and Gamble şi Profi, pentru secţia de nou născuţi a Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei”. Transportul a sosit în Lugoj marţi, 10 iulie, fiind însoţit de ec. Lucian Trif, diretorul Crucii Roşii – Timiş.

”Acţiunea este parte a unui program naţional de dotare a maternităţilor. Prin acest program, 48 de maternități de stat din România au fost dotate cu 128 de pătuțuri noi și 10.450 de lenjerii de pat. A venit şi rândul judeţului Timiş, iar Spitalul Municipal din Lugoj a fost ales dintr-o listă de şapte spitale din judeţ . Am adus şase paturi noi şi 350 de cearşafuri”, a declarat ec. Lucian Trif, diretorul Crucii Roşii – Timiş.

Pentru secţia de neonatologie a SML, donaţia este mai mult decât binevenită.

”Le mulţumesc celor de la Crucea Roşie că ne-au ales din acea listă de spitale. În ultimii trei ani nu s-au mai adus paturi pentru secţia noastră. Donaţia este mai mult decât binevenită, având în vedere că gradul de uzură al paturilor este mare, necesită igienă riguroasă, pentru a fi în permanenţă sterilizate şi este nevoie să fie înlocuite periodic”, spune dr. Ileana Poclid, medic specialist neonatolog, coordonatoarea secţiei de neonatologie a spitalului lugojean.

Secţia are 15 paturi şi este deservită de doi medici de specilitate, dr. Ileana Poclid şi dr. Olinka Sîrbu.

În ultimii opt ani, tendinţa naşterilor la spitalul lugojean a fost crescătoare. În 2011 s-au înregistrat 494 de nașteri; în 2012 cifra a fost 505, iar în 2013 – 524 de nașteri, urmat de un mic recul, 515 în 2014. În 2015, se înregistrau 565 de nașteri. În luna decembrie a anului 2015, s-a inaugurat noua maternitate a spitalului lugojean. Evenimentul s-a reflectat în cifre: un record absolut a fost înregistrat în iulie 2016, cu 77 de nașteri, mult peste media de 40-45 de nou născuți pe lună. În 2016, s-au consemnat 651 de nașteri. În 2017, cifra a coborât la 506 nou născuţi, iar în 2018, pe primele şapte luni (1 iulie) au fost cu 60 de naşteri mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *