Dosarul Mineriada. ÎCCJ a respins cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de sechestru a averilor inculpaţilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a respins definitiv, joi, cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1918 de instituire a sechestrului pe averile persoanelor judecate în dosarul “Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

În acest dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu în dosarul “Mineriada din 13-15 iunie 1990”, afirmă că a depus o cerere prin care solicită introducerea statului ca parte responsabilă.

Întrebat de jurnaliști dacă Ion Iliescu va putea să plătească milioanele de euro care au fost cerute ca despăgubiri de victimele mineriadei – în ipoteza în care va exista o decizie judecătorească definitivă în acest sens – avocatul fostului președinte al României a declarat că s-a solicitat și este introdus în cauză Guvernul, ”ca reprezentant al statului, în calitate de parte responsabilă civilmente”.

Victimele Mineriadei din 1990 vor să fie despăgubite pentru tot ce au îndurat. În plus cer sechestru pe averile lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgul Măgureanu, dar şi ale celorlalţi inculpaţi.

Avocat Adrian GeorgescuÎn cauză, având în vedere infracțiunea pentru care sunt trimise persoanele în judecată avem o solicitare de introducere a statului ca persoană responsabilă civilmente.

Reporter: Deci să plătească statul.

Avocat Adrian GeorgescuNu spun eu asta, ci spune legea. Au fost și cereri din partea părților de introducere a diverselor instituții în aceeași calitate de parte responsabilă civilmente. Ceea ce spune rechizitoriul în acest moment este că s-a solicitat și este introdus în cauză Guvernul, ca reprezentant al statului, în calitate de parte responsabilă civilmente.

În ceea ce privește strategia de apărare a avocatului lui Ion Iliescu, acesta a declarat că deocamdată procesul nu a intrat pe fond și prin urmare nu are nimic concret în acest sens.

”Noi suntem de părere că urmărirea penală nu s-a desfășurat în condiții de legalitate. Sunt cereri formulate la dosar, am cerut restituirea acestuia”, a mai spus Adrian Georgescu.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *