Două majorări de tarife, aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local

Aleșii locali lugojeni se vor întâlni pentru a doua oară în 2019, printre proiectele aflate pe ordinea de zi fiind două ce au în prim plan majorarea tarifelor pentru serviciile de taxi și cele legate de apă-canal.

Majorarea tarifelor la apă și canal cerută de Meridian 22, după avizul ANRSC, va fi făcută în urma unui proiect ce îi are ca inițiatori pe consilierii Marcel Drăgan și Doris Bondoc, o noutate în condițiile în care majoritatea proiectelor îl au ca inițiator pe primarul Francisc Boldea.

Însă se știe că acesta nu vrea să se asocieze cu majorări de tarife (încă de pe vremea când era consilier local se abținea de la vot), astfel că cei doi social democrați au fost făcuți inițiatori, fără voia lor.

Rămâne de văzut dacă proiectul va trece, în condițiile în care doi consilieri nu pot vota (Savu și Barboni), iar Haneș a avut deja un vot împotriva proiectelor inițiate de PSD.

În ceea ce privește tarifele de taxi, autoritățile vor avea pe masă o propunere de majorare cu 30% a costului curselor pe raza orașului, de la 2,55 de lei pentru un kilometru, preț maximal, la un tarif maxim de 3,55 de lei.

Ultima majorare de preț a avut loc în anul 2008, iar de noile tarife vor beneficia cele 128 de taxiuri cu autorizație de funcționare din Lugoj.

Un alt proiect interesant ce se va afla în dezbatere, este legat de listele de priorități pentru tinerii și familiile de tineri, care au depus cereri în vederea repartizării de locuințe ANL, în regim de închiriere.

Pe listele respective, întocmite de Primăria Lugoj, se află 125 de familii și 142 de tineri, diferențiate de punctaje.

Dacă parte din proiectele enumerate până acum vor fi o formalitate pentru vot, nu același lucru se poate spune despre solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al Statului Român și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Municipiului Lugoj, județul Timiș a unei părți din imobilul 1252 situat în municipiul Lugoj, str. Timișorii nr. 124.

Proiectul se află pentru a zecea oară pe ordinea de zi, însumând tot atâtea respingeri pentru că este nevoie de votul a două treimi din numărul total al aleșilor locali. Cum majoritatea PSD – ALDE nu are voturi suficiente, cel mai probabil nici acum proiectul nu va trece de votul consiliului local.

Tot în cadrul ordinarei programate joi, 28 februarie, de la ora 14,00, va fi conferit titlul de Cetățean de Onoare primei medaliate olimpice din istoria Lugojului, canotoarea Herta Anițaș, care a câștigat două medalii, un argint și un bronz la Seul în 1988.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.