Drumul spre Sarmizegetusa Regia rămâne momentan închis

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a verificat stadiul intervenției la DJ 705A, cel care duce spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Deocamdată, nu se ştie exact când va fi redeschisă şoseaua, puternic afectată de calamitățile naturale produse în ultima săptămână.

„Pe sectoarele unde s-au produs alunecările de teren, drumarii au reușit să degajeze și să curețe carosabilul de tonele de pământ, de bolovani și de zecile de trunchiuri de copaci aduse de pe versantul Fețele Albe. La intrarea în zona pietonală, aleea pavată a fost, la rândul ei, curățată cu sprijinul angajaților de la Administrația sitului și a jandarmilor, urmând să fie refăcut acostamentul și montate noi balustrade de protecție. În zona în care apele umflate ale râului Grădiște au distrus o porțiune din banda de urcare spre Sarmizegetusa Regia, încep lucrări de consolidare și de refacere a părții carosabile”, a informat CJ Hunedoara.

Conducerea CJ Hunedoara precizează că, „drumul va fi redeschis circulației rutiere abia în momentul în care acesta prezintă siguranță pentru turiști, localnici și personalul care deservește situl Sarmizegetusa Regia”.

sursa: realitateadehunedoara.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *